Aseară la ora 22.18 deputatul PSD de Chelința, Lucian Ioan Titus Morar și-a anunțat demisia din partid! Acest anunț l-a postat exclusiv pe grupurile de whatsapp ale psd-iștilor. Oficial PSD Maramureș nu a primit nimic. Nici pe pagina de socializare de „om politic” nu a publicat anunțul. Nici în Parlamentul României nu s-a primit nimic oficial. Jurnaliștii au încercat să îl contacteze telefonic pe alesul maramureșenilor din Țara Codrului, însă nu domnia sa nu s-a sinchisit să răspundă la apelurile telefonice. Cel puțin până la această oră.
Mesajul de pe whatsapp
”Dragi prieteni și camarazi, mai vechi sau mai noi,

Nu este ușor să scriu aceste rânduri, mai ales că în spatele lor se află ani de experiențe, prietenii, implicare și momente trăite împreună.
În urma ultimelor decizii ale Partidului Social Democrat privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, care ar putea duce la desființarea a 1.600–1.700 de comune și chiar a județului Maramureș, nu pot rămâne indiferent. Consider că asemenea decizii nu pot fi luate fără consultarea oamenilor direct afectați.
Din respect pentru principiile și convingerile mele, am decis să mă retrag din Partidul Social Democrat.
Plec cu regret, dar cu conștiința împăcată că rămân fidel valorilor în care cred.
Vă asigur că voi rămâne același om, cu aceeași inimă, aceleași principii și același respect față de fiecare dintre voi.
Plec dintr-un partid, dar nu mă despart de oameni, de prietenii și de respectul pe care vi le port.
Vă mulțumesc tuturor pentru drumul parcurs împreună!” a transmis deputatul Morar.
CV-ul unui traseist: ”îmi doresc să aplict cât mai mult mixul de people skills” – Murim de râs
A fost ales în 2024 pe listele PSD ca deputat, alesul a trecut prin mai multe partide: PNȚCD, PmP unde a deținut și funcția de președinte, PUNR. Se bârfește că următorul partid al traseisului ar fi AUR. O să vedem dacă va fi sau nu așa.
Cum se prezintă pe site-ul Camerei Deputaților: ”Deţin o experienţa de peste 20 de ani în administraţia publica, cu capacitatea de a lua decizii, inceligenţă socială, flexibilitate cognitivă, gândire analitică complexă, transdisciplinaritate si coordonare. Îmi doresc sa aplic cât mai mult mixul de people skills şi experienţă cu o gândire analitică puternică şi pasiune pentru conţinut autentic, cu semnificaţie pentru oameni – aşa cum au nevoie.”











