Eveniment

38 de infracțiuni constatate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Azi, 14 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul contrafacerii de mărfuri și pe domeniul comercializării de articole pirotehnice, pe raza județului Maramureș.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 15 societăți comerciale care derulează activitate pe domeniile sus menționate, ocazie cu care au fost constatate 38 de infracțiuni pe linia Legii 84/1998 – privind contrafacerea de mărfuri, infracțiuni care urmează să facă obiectul a șapte dosare penale.

Polițiștii au indisponibilizat în vederea efectuării de cercetări, 215 produse susceptibile a fi contrafăcute, respectiv obiecte de îmbrăcăminte, genți de damă, seturi de jucării și detergenți lichizi, care poartă însemnele unor mărci înregistrate, în valoare de aproximativ 30.000 lei.

Totodată, pentru neregulile constatate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale pe linia O.U.G. 28/1999, în valoare totală de 22.000 lei și a fost confiscată suma de 726 de lei în numerar.

În cauză, sub supravegherea procurorului de caz se efectuează acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prevăzută și pedepsită de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Te-ar putea interesa si

OPC a amendat cu 10.000 de lei staţia de pe bd. Republicii pentru amestecarea carburanţilor

Redactie

În Maramureș sunt izolate la domiciliu 2112 persoane, incluse și membrii familiei. În carantină se află 340 persoane, venite din Italia

Vasile Dale

VIDEO: Bărbat lovit de tren. Victima extrasă și transportată la spital

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.