ImportantMaramuresul Istoric

VALEA VIŞEULUI: Țigări în valoare de 17.500 lei confiscate. S-au tras focuri de armă

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului au ridicat în vederea confiscării, din apropierea frontierei de stat cu Ucraina, aproape 1.500 pachete de ţigări de provenienţă Duty Free, în valoare de peste 17.500 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 08 iunie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, județul Maramureș, a fost desfășurată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.00, poliţiştii au observat două persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul țării.

S-a procedat la interceptarea acestora, fiind somate să se oprească, însă persoanele au abandonat coletele și au fugit spre interiorul țării, moment în care lucrătorii noștri au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform procedurilor legale. Nici de această dată persoanele nu s-au oprit, iar din cauza terenului accidentat și a zonei împădurite, nu au putut fi reținute.

În urma cercetării terenului, polițiștii de frontieră au descoperit două colete voluminoase. Acestea au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.499 pachete de ţigări de proveniență Duty Free, în valoare de 17.538 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Te-ar putea interesa si

PRELUARE SIGHET247.RO: Patru echipaje de Poliție noaptea la chef în plină pandemie. Între timp, subsemnatul agasat de rutieră aproape zilnic – FOTO (actualizare)

Redactie

FOTO: A fost bucurie și distracție pe cinste de Ziua Copilului în Băiuț

Vasile Dale

NEBUNIE LA GRANITA UCRAINEANO-ROMANA: Coloane de masini pana in centrul orasului Solotvino la intrarea in Romania (foto/video)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.