La data de 10 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați să intervină la un incident, pe raza localității Valea Chioarului.
La fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 36 de ani conducea un ATV pe o pășune, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.
Conducătorul vehiculului și alți doi pasageri au suferit leziuni corporale, astfel că au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza stării de sănătate, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.









