Educația rutieră începe de la cele mai mici vârste și continuă pe tot parcursul procesului de dezvoltare a tinerilor, pentru formarea unor participanți la trafic mai responsabili, mai preocupați de siguranța pe drumurile publice.
Astfel, polițiștii desfășoară constant activități preventive în unitățile de învățământ din județ, fiind mijloace importante prin care pot forma participanți la trafic mai atenți și mai disciplinați.
Ieri, 21 mai a.c., în contextul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere activitățile educativ-preventive au fost intensificate în județul Maramureș, atât în unitățile de învățământ, cât și în afara acestora.
La activitățile dedicate creșterii gradului de siguranță rutieră au fost prezenți elevi din unități de învățământ din Cavnic, Săliștea de Sus, Săcel și Baia Mare.
În cadrul activităților, polițiștii au oferit informații utile privind importanța respectării regulilor de circulație, atât în calitate de pietoni, cât și în calitate de bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice.
Pentru a implica direct tinerii în menținerea siguranței rutiere, elevii Școlii Gimnaziale Dimitrie Cantemir din Baia Mare și cei ai Școlii Gimnaziale din Săliștea de sus au constituit patrule şcolare având ca scop prevenirea oricăror evenimente rutiere nedorite în zona unităţii de învâțământ. Aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, șepci, veste reflectorizante înscipționate cu „patrula școlară” și și-au intrat cu seriozitate în rol, asigurând, împreună cu polițiștii, traversarea pietonilor în siguranță pe trecerea de pietoni din zona școlii.
Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră, prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.














