Un incident grav s-a petrecut în această seară în centrul municipiului Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, un copil în vârstă de circa doi ani de zile a decedat după un accident petrecut pe un tobogan gonflabil. Totul s-a petrecut în zona amenajată pentru cei mici în spatele magazinului ”Someșul”.
Primăria municipiului Satu Mare a reacționat în urma incidentului tragic petrecut la Zilele Orașului.
Un copil în vârstă de circa doi ani de zile care s-a accidentat în timp ce se juca pe un tobogan gonflabil a decedat în această seară. Potrivit informațiilor PresaSM, trei minori se aflau în locul de joacă în momentul accidentului. Cei trei s-ar fi lovit unii de alții în timpul jocului, a precizat una dintre surse.
Se pare că chiar tatăl celui mic a fost cel care l-a dus în brațe pe copil până la echipajul de prim-ajutor. Conform informațiilor PresaSM, personalul medical a încercat să salveze viața micuțului. Timp de peste o oră au încercat salvatorii să îl resusciteze, după ce copilul a intrat în stop cardiorespirator. Din păcate, după o oră și douăzeci de minute, au fost nevoiți să declare decesul, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Prosectura Spitalului Județean, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.
Încă nu sunt clare circumstanțele în care s-a rănit cel mic și nici care au fost leziunile care i-ar fi provocat decesul.
La această oră în zonă au fost dispuse mai multe echipaje de poliție și se fac cercetări pentru a determina cu exactitate care au fost circumstanțele care au dus la accidentarea și decesul minorului.
Ce spune Poliția
La data de 29 mai a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un minor de 2 ani, din localitatea Micula, aflat împreună cu părinții la spațiul de joacă amenajat în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, ar fi suferit o cădere în timp ce urca pe un tobogan gonflabil.
Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, însă a fost declarat decesul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
sursa presasm.ro










