Gebriel Zetea: „Am participat la ședința lunară de management pentru proiectul de reabilitare a drumului județean DJ 182B Baia Mare – Coaș, una dintre lucrările importante de infrastructură pe care le derulăm prin Programul Național „Anghel Saligny”, cu o cofinanțare locală de 20% asigurată din bugetul Consiliului Județean Maramureș. Este o sumă importantă pe care am alocat-o din bugetul județului, dar era absolut necesar să facem acest efort. Nu ne permitem să lăsăm această lucrare neterminată. Oamenii din Baia Mare, Satu Nou de Jos, Cătălina, Coltău, Coaș și din întreaga zonă au nevoie de un drum sigur, modern și dus până la capăt.
La ședință au participat antreprenorul, supervizorul, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, în calitate de beneficiar al lucrării, dar și primarul comunei Coltău, Cendes Lajos. Am analizat stadiul lucrărilor, problemele apărute în execuție și soluțiile necesare pentru ca proiectul să avanseze în ritmul asumat. Am discutat direct și cu constructorul care realizează podul de la Cătălina. Acesta își menține angajamentul că, în 15 septembrie 2026, noul pod, cu o lungime de aproximativ 250 de metri va fi finalizat. Este un obiectiv greu, dar extrem de important, iar noi vom urmări atent fiecare etapă.
În prezent, la podul de la Cătălina se lucrează la piloții forați. Primul pilot a fost deja turnat, iar acum se toarnă al doilea. Astăzi și mâine urmează alți doi piloți forați, iar ritmul asumat este de aproximativ trei piloți pe zi. Dacă lucrurile merg conform graficului, la finalul săptămânii viitoare ar trebui să fie finalizată această etapă, iar tot de săptămâna viitoare să înceapă lucrările de betonare la fundație. Podul vechi nu a fost încă demolat în totalitate, pentru că utilajele și lucrătorii trebuie să poată trece dintr-o parte în alta a șantierului. Trebuie spus însă foarte clar: zona este periculoasă, nu este deschisă circulației publice, iar traversarea se face strict pe riscul constructorului.
Tot de săptămâna viitoare vor începe lucrările și la podul de la Satu Nou de Jos, un alt punct important al acestui proiect. Până acum au fost realizate lucrări de stabilizare și protejare a suprafețelor, iar pe partea de drum unde lucrările nu se suprapun cu alte intervenții, execuția a avansat. Lucrarea este împărțită în două tronsoane și are doi constructori. Pe tronsonul de la Pasajul Italsofa până spre podul de la Cătălina, unde lucrează ARL s-au făcut pași importanți: a fost așternut stratul de piatră, s-a realizat canalizarea pluvială, iar acum lucrările avansează pe zona Coltău.
Se montează bordurile mari, se pregătesc trotuarele, urmează balastul stabilizat și asfaltul. Pe zona Coltău mai trebuie realizată canalizare pluvială pe aproximativ 500–600 de metri, iar constructorul are obligația să mențină ritmul lucrărilor pentru ca întregul proiect să avanseze. Știu că această lucrare creează disconfort. Știu că oamenii fac ocoluri, pierd timp, consumă mai mult combustibil și au răbdarea pusă la încercare. Dar mai știu și că acest drum avea nevoie de reabilitare, iar podurile de pe traseu trebuiau aduse la un nivel de siguranță corespunzător. Nu putem construi infrastructură serioasă fără șantiere, fără etape grele și fără răbdare. Vom continua să avem ședințe de management, să verificăm ritmul lucrărilor și să cerem constructorilor să își respecte angajamentele. DJ 182B Baia Mare – Coaș este un drum important pentru comunitățile din zonă și pentru legătura cu Baia Mare, iar Consiliul Județean Maramureș va urmări această investiție pas cu pas.
Cu muncă, presiune pe constructori și responsabilitate, ducem mai departe infrastructura de care Maramureșul are nevoie”.














