În perioada 14–16 august 2026, Muzeul Satului din Baia Mare găzduiește unul dintre cele mai îndrăgite evenimente dedicate tradițiilor și culturii populare din Maramureș. Timp de trei zile, vizitatorii sunt invitați să descopere farmecul satului maramureșean prin meșteșuguri, gastronomie, muzică, expoziții și întâlniri cu păstrătorii tradițiilor locale.
Programul cuprinde o varietate de activități pentru toate vârstele, printre care ateliere gastronomice de preparare a pâinii pe vatră, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, târg al meșterilor populari și al producătorilor locali, ateliere creative, expoziții, concerte și momente artistice, precum și slujbe religioase la biserica din incinta muzeului.
Programul evenimentului
Vineri, 14 august | 14:00 – 18:00
Deschiderea târgului;
Ateliere demonstrative;
Atelier gastronomic de preparare a pâinii.
Sâmbătă, 15 august | 10:00 – 18:00
Ziua Maramureșului;
Hramul bisericii din sat;
Expoziții și ateliere creative;
Concertul de pricesne „De Sfântă Mărie Mare”.
Duminică, 16 august | 10:00 – 18:00
Slujbă religioasă la biserica din sat;
Ateliere și târg tradițional;
Evenimentul de închidere al proiectului „Maramureș – Țara celor Patru Țări”, care va include o expoziție de fotografie, lansare de carte, degustări de produse tradiționale și momente artistice susținute de ansambluri folclorice de copii din Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Țara Codrului.
Accesul publicului este gratuit, iar pe parcursul evenimentului vor putea fi făcute donații în sprijinul Asociației Prietenii Muzeului de Etnografie Baia Mare.
Organizatorii îi invită pe băimăreni și pe turiști să petreacă trei zile în atmosfera autentică a satului maramureșean, redescoperind gustul pâinii coapte pe vatră, frumusețea meșteșugurilor tradiționale și bogăția patrimoniului cultural al Maramureșului.










