Eveniment

ALCOOLUL ŞI VOLANUL NU FAC CASĂ BUNĂ: Un maramureşean beat a provocat un accident în Cluj

Un tânăr de 29 de ani, din Dragomirești, a fost implicat într-un accident rutier pe raza strada Traian, din Cluj-Napoca.

Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca s-au deplasat la fața locului și au constatat că tânărul care a provocat accidentul rutier emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a înregistrat o concentraţie alcoolică de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Scandal la ”Castaniada” cu castane ”Made IN ITALIA – Participanții au ”udat” toate cotloanele, mizerie de nedescris. 500.000 euro și-au ”luat zborul”

Vasile Dale

EXCLUSIV: Un tânăr din Viile Apei a dispărut cu toate încasările unei firme de curierat – 150.000 de lei

Redactie

ALCOOLUL, PERICOL PUBLIC PE ŞOSELE: Şapte persoane s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub inflenţa băuturilor alcoolice

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.