BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

FOTO – SALVAMONT ÎN ACȚIUNE: Un copac a căzut peste un muncitor în munții Gutâi

Intervenție contra-cronometru în munții Gutâi. Salvamontiștii maramureșeni, sprijiniți de un echipaj al Ambulanței Sighetu Marmației și de Poliție s-au deplasat pe drumul Mara-Gutin, unde un muncitor a suferit un accident în timp ce lucra. Se pare că un copac l-a lovit în cap.

Intervenție era una dificilă și datorită faptului că incidentul s-a produs într-o râpă.

Echipajul de prim răspuns al Salvamont Maramureș s-a deplasat de urgență la fața locului împreună cu un echipaj al Ambulanței Sighet și un echipaj al Poliției.

Ajunși în zonă salvamontiștii au constatat că muncitorii și-au scos colegul rănit în drumul principal, târându-l prin pădure vreo 30 de metri. ”Nu au respectat indicațiile Salvamont. Ciudat este că în astfel de cazuri nu se ține cont de sfaturile echipelor de salvare. Cei care intervin pun în pericol integritatea sau chiar viața celor accidentați” au transmis reprezentanții Salvamont Maramureș.

Persoana accidentată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință. El a fost predat cadrelor medicale de pe Ambulanță. Aceștia l-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

credit foto – Salvamont Maramureș

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO: Pieton resuscitat pe bulevardul Independenței din Baia Mare (actualizare)

Vasile Dale

ATENȚIE! Ursoaică cu pui, zărită în zona Tomnatec – Repedea

Redactie

SURPRINS DE PROPRIETARĂ: Un bărbat a scăpat de proprietara care l-a prins în timp ce încerca fure bunuri. Dar nu şi de poliţiştii din Ocna Şugatag

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.