Important

Consiliul Județean Maramureș, partener în realizarea primei ediții a evenimentului „Drumul Horincii”

Sâmbătă, 23 octombrie, va avea loc prima ediție a evenimentului „Drumul Horincii”, proiect organizat de Club Rotary Baia Mare 2005 în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș. Inițiativa urmărește promovarea conceptului de „turism de evenimente” în județul nostru, reunind membri Rotary din țară și străinătate.
Proiectul este organizat în contextul aniversării a 15 ani de activitate a Club Rotary Baia Mare 2005, ani în care membrii organizației s-au pus în slujba comunității prin numeroase activități de voluntariat. Scopul acestui eveniment îl constituie valorizarea horincii, licoarea magică parte din brandul cultural al Maramureșului, dar și promovarea valorosului patrimoniu turistic al județului.
Organizatorii au pregătit pentru invitați un program complex, care cuprinde activități precum: vizitarea Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, vizitarea Bisericii de lemn „Cuvioasa Parascheva” din Desești – lăcaș aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO, întâlnire cu meșterii populari din Sîrbi, degustări de horincă în Călinești, participarea la un tur ghidat privind povestea și specificitatea horincii, dar și un scurt seminar despre cum pot fi promovate și valorizate la nivel internațional procesul de obținere a horincii cu ajutorul instalațiilor de tehnică populară, dar și lichidul mărgelat rezultat în urma lui.
„În Maramureș, este o tradiție să oferim horincă tuturor oaspeților noștri și mă bucur să văd că acest gest simbolic dă naștere unor proiecte care sprijină dezvoltarea turistică a județului. Felicit Clubul Rotary Baia Mare 2005 pentru acest demers de promovare a Maramureșului prin intermediul băuturii noastre tradiționale, renumite în întreaga lume.”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Te-ar putea interesa si

O rachetă rusească s-a prăbuşit în Polonia, țară NATO. Doi oameni au murit

Vasile Dale

Ordin de protecție emis de polițiști emis pe numele unui băimărean de 53 de ani

Redactie

SĂPTĂMÂNA ALTFEL: Poliţiştii, la catedra Liceului Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” din Ulmeni

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.