Important

TENTATIVĂ DE OMOR: Bărbatul care i-a aplicat soţiei mai multe lovituri cu un cuţit, arestat preventiv

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 25.11.2021, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui inculpat în vârstă de 44 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data de 22 noiembrie 2021, în jurul orei 19:23, deplasându-se la domiciliul soacrei sale, unde se afla soţia sa, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan cu aceasta, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit, după care a plecat de la faţa locului. Prin fapta sa, inculpatul a pus în primejdie viaţa victimei.
Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Te-ar putea interesa si

Revoltă în ţară: Angajații a zeci de Case Județene de Pensii au ieșit la protest

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Băimăreanul Bogdan Petrice, cel mai bun fotograf la Romanian Awards Fashion 2019

Vasile Dale

Eurovision România 2023: Ocean Drive, o echipă de muzicieni din Baia Mare în finala competiției

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.