BREAKING NEWSTara Lapusului

TREI DINTR-O LOVITURĂ: Trei infracțiuni comise de un bărbat din Copalnic Mănăştur. A fost arestat preventiv (actualizare)

Ieri, 25 iulie, la ora 08.44, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus, au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.C. 41 pe raza localității Preluca Veche.

La volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani din Copalnic-Mănăștur, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu-Lăpuș, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

De asemenea, autoturismul condus de bărbat, nu figurează înmatriculat pentru a fi condus pe drumurile publice. Totodată numerele provizorii care erau montate pe autoturism nu figurează ca fiind atribuite vreunui autovehicul.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

ACTUALIZARE: Bărbatul de 56 de ani din Copalnic-Mănăștur, care a comis trei infracțiuni în data de 25 iulie a.c. în timp ce conducea un autoturism care circula pe D.C. 41 pe raza localității Preluca Veche, a fost reținut penatru 24 de ore.

Azi, 27 iulie urmează să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Maramureș.

Te-ar putea interesa si

VOR să îl schimbe pe Dăncuș din funcția de viceprimar / primar interimar! Dăncuș: ”Le doresc succes” (VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Asistent medical lovit cu pumnul în zona feței la UPU SMURD Baia Mare. Agresorul a fugit

Vasile Dale

BAIA MARE: Arestați preventiv – Alex, Leonardo și Raul (12 – 18 ani) din Baia Mare au tâlhărit prin violență un bărbat și o femeie. Un alt copil de 12 ani nu poate fi cercetat (actualizare)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.