Vinerea Mare, o zi cu semnificaţie deosebită, a devenit pentru poliţişti un moment de reflecţie cocretizat printr-o acţiune de suflet. Reamintindu-și una dintre legile ce
Astă-noapte, în jurul orei 01:45, polițiștii orașului Tăuții Măgherăuș care efectuau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe D.N. 1C, au oprit pentru
Deschiderea sezonului de vizitare a Muzeului Satului din Baia Mare va coincide în acest an cu desfășurarea unui eveniment excepțional, care își propune redarea celor
Aseară, la ora 23.35, pe Valea Vaserului, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Vișeu de Sus au oprit pentru control o autoutilitară, care transporta material
La data de 2 mai a.c., în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui
Pe parcursul întregii vizite pe care jurnalistul Antena 3, Adrian Ursu a făcut-o în Maramureș a fost însoțit de către deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea,
În perioada 29-30 aprilie, 13 elevi ai grupelor de biologie–gimnaziu (Baia Mare și Sighetu Marmației) de la Centrul Județean de Excelență Maramureș au participat la