Ce bucurie pe acest județ bătut de soartă! Tocmai mâine să trăim emoția de a respira același aer cu marele om de stat și politician – Liviu Dragnea – inițiatorul legii care pedepsește defăimarea socială, adică inclusiv defăimarea politicienilor. În țara asta erau toate legile puse la punct, setul de reguli funcționează perfect, doar asta ne mai lipsea.
Și bine că s-a ridicat dintre politicienii de vază ai țării un om, o valoare, care a pus lucrurile la punct și defăimarea socială va fi aspru pedepsită de un consiliu (numit politic – evident) care va analiza fiecare caz în parte și va decide sancțiunile. Că judecătorii au destule dosare de corupție în lucru și ar fi inuman să-i mai aglomerăm și cu astfel de nimicuri.
Și cum proiectul a primit avizul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților și legea ar putea intra în vigoare, dacă trece și de votul din Parlament (şi foarte probabil că va trece, având în vedere cine este inițiatorul și cine are majoritatea parlamentară), ne-am gândit că nu ar fi rău să ne exersăm talentul la scris ode.
Dacă patria o cere, suntem datori s-o facem. De ce ne-am limita doar la a plăti dările și a înghiți toate nedreptățile la care suntem supuși și un lucru atât de simplu să nu putem face?! Ar fi nedrept față de țară, de popor, de un politician ca Liviu Dragnea, care a făcut atât de mult bine acestei țări și ne-a adus atâta bucurie și bunăstare.
Așa că încă de astăzi, vă anunțăm plini de emoție, că Bistrița-Năsăud respiră mâine același aer cu Liviu Dragnea! Ce onoare, ce bucurie! Aerul va fi mai proaspăt mâine dimineață! Veți vedea. Nici măcar nu ne interesează că este o vizită de taină în Bistrița-Năsăud. Nu trebuie să-l vedem pe Liviu Dragnea. Doar simpla lui prezenţă schimbă concentrația de oxigen în atmosferă. Aerul e mai curat, mai proaspăt, mai bun! Și așa mustață șmecheră n-am avut noi în Bistrița-Năsăud de când i-a ras-o DNA-ul lui Ioan Oltean. Nu vi s-a umplut sufletul de fericire și încântare?! Ce județ norocos! Tocmai noi să fim aleșii.
Și, profitând de vizita lui Liviu Dragnea, nu putem să nu-i prezentăm realizările mărețe ale acestui județ. Avem de toate! Drumuri, ape, râuri, munți, mare – aia de la munte – Colibița. Drumul spre Năsăud nu se pune – e asfaltat, da-ți urcă stomacul în gât pe el, ceea ce ne dă un aer de plutire – o senzație pe care n-o mai trăiești niciunde – exact așa cum ne-am dorit noi de fapt – nu e vreo vină de realizare sau proiectare. Pe scurt, nu ne lipsește nimic.
La Bistrița, de exemplu, avem un primar (PSD – evident) care ne face și ce nu ne trebuie. Pârtie de schi mai lungă decât a ălora din Piatra Neamț – pe care a inaugurat-o Udrea (vedeți ce lucruri mici ne fac fericiți?), asta deși noi nu avem nici zăpadă, nici altitudine, nici temperatură. Și suntem atât de bogați că o facem din bani luați împrumut. Că din banii pe care-i avem plătim studii de fezabilitate. Ne-a umplut orașul de struți, de mere și chiar dacă noi n-am înțeles ce-a vrut să zică poetul știm că e de bine. Așa ceva nu mai are nimeni, în toată lumea.
Știți, la noi, în Bistrița, nu contează banii. Am fost învățați că nu aduc fericirea. Noi știm că oamenii ca dumneavoastră (plus şansa de a respira acelaşi aer cu asemenea oameni) înseamnă adevărata şi pura fericire. Și noi doar la asta aspirăm.
E bine, domnu’ Dragnea, ne ridicăm la înălțimea așteptărilor?! Sau ne mai ascuțim limba pentru ode mai îndrăznețe şi mai pline de elan? Acceptăm și faptul că suntem niște umili ziariști de provincie și nu le prea avem cu scrisul. Dar putem insista. Ce nu facem noi pentru fericirea dumneavoastră?! Că și dvs. v-ați jertfit pentru noi. Măcar de atât să fim în stare și noi.
Claudia Andron, Bistrițeanul.ro