Eveniment

Moment rar: O vacuta din Boiu Mare a adus pe lume patru vitelusi

O văcuţă a reuşit să uimească pe toată lumea. Şi când spunem „toată lumea” nu ne referim doar la localnici, ci şi la specialişti. A adus pe lume nu un viţeluş, aşa cum ar fi fost normal, ci patru. Şi nimeni nu găseşte o explicaţie. Aşa ceva nu s-a mai văzut pe acolo şi în general astfel de cazuri sunt extrem de rare.

 

Sura l-a impresionat până şi pe proprietarul ei. Dacă până acum, de fiecare dată când rămânea gestantă, avea doar un viţeluş, de data aceasta a devenit mama eroină.

Nici medicul veterinar din sat n-a mai asistat până acum la o astfel de naştere. Şi nu se ocupă cu asta de azi-de ieri. De 20 de ani practică această meserie.

Din cei patru viţeluşi, doar trei au reuşit să supravieţuiască. Totuşi întâmplarea rămâne una ieşită din comun. Potrivit studiilor de specialitate, există o singură șansă la 700.000 de cazuri să se întâmple așa ceva. (Sursa: Observator Antena1.ro)

Te-ar putea interesa si

L-AŢI VĂZUT? – Să ajutăm poliţia să îl găsească pe Semeniuc Gheorghe Alexandru, dispărut din Bistra

Vasile Dale

OFICIAL DNA: LUARE DE MITĂ – Directoarele de la CAS Maramureș Carmen Prodan și Camelia Stretea puse sub control judiciar

Vasile Dale

PREVENIRE: Polițiștii locali din Baia Mare dau sfaturi pe lângă containerele de gunoi. Se vandalizează containerele pentru PET-uri

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.