În cadrul unei ample acţiuni, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, cu sprijinul de specialitate al Direcția Generală de Protecţie Internă, au reuşit anihilarea unei vaste reţele de contrabandişti de ţigări, ce se ocupa cu introducerea în ţară, peste frontiera verde, a unor însemnate cantităţi de ţigări, de provenienţă ucraineană.
În urma probatoriului administrat, din gruparea infracţională, un număr de 22 de persoane au fost trimise în judecată de către procurorii DIICOT – BT Maramureş pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
Monitorizarea
În pofida faptului că în ultimii ani au fost destructurate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, mai multe grupări infracţionale specializate în activităţi de contrabandă cu produse accizabile din tutun traficate ilicit din Ucraina, infractorii nu s-au simţit descurajaţi şi au continuat să iniţieze şi să coordoneze alte structuri criminale cu obiect identic.
În perioada martie 2013 – martie 2015, poliţişti de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmaţiei sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, cu sprijinul de specialitate al D.G.P.I. au demarat activităţi de monitorizare a unei grupări infracţionale organizate formată din peste 20 de persoane, cetăţeni romani şi ucraineni, axată pe contrabanda cu ţigări de provenienţa ucraineană.
Drept urmare, sub supravegherea procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei cu sprijinul de specialitate al D.G.P.I. au desfăşurat timp de mai multe luni de zile, pe raza pe raza judeţului Maramureş, acţiuni specifice necesare probării faptelor infracţionale comise de către contrabandişti.
Astfel, perioada martie 2013 – martie 2015, în cadrul grupului infracţional au fost recrutate şi cooptate mai multe persoane, care au avut roluri bine determinate şi sarcini exprese de executat, respectiv:
– transportul cantităţilor de ţigări atât din frontieră în diferite locaţii de păstrare temporară, cât şi ulterior către beneficiari;
– supravegherea zonelor de frontieră unde urmau a se executa activităţile ilicite și a traseelor de transport
– organizarea activităţii de depozitare;
– organizarea activităţii de contactare a cumpărătorilor;
– coordonarea şi purtarea negocierilor privind preţul de vânzare;
– racolarea de persoane dispuse să ascundă în diferite perioade unele cantităţi de ţigări aduse ilicit în ţară, precum şi alte activităţi privind circuitul ilegal al acestor mărfuri traficate din Ucraina etc.
Modul de operare
Astfel, liderul grupării A. Ioan de 40 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș, se ocupa de organizarea și controlul activităților în zonă. Acesta ținea legătura cu furnizorii de țigarete, organiza preluarea țigaretelor de către cărăuși din locațiile stabilite, asigura spațiile de depozitare în vederea valorificării ulterioare a țigaretelor. De asemenea, intermediarii – membrii ai rețelei – preluau țigaretele de la cei care organizau trecerea acestora peste frontiera verde, iar comercianții erau cei care preluau țigaretele de la intermediari în vederea valorificării ulterioare a acestora.
Mai mult, s-a constatat o metodă inedită de introducere a țigărilor în România, prin trimiterea și distribuirea prin firme de curierat a unor cantități de țigări.
Grupul infracţional era extrem de bine sudat, factorul principal constituindu-l veniturile importante realizate din această activitate ilicită.
Pe timpul activității de documentare au fost realizate mai multe capturi de țigări, însumând cantitatea de 24.606 pachete țigări, de proveniență ucraineană, de diferite mărci, în valoare totală de 272.875 lei, capturi confiscate în acțiunile de combatere a contrabandei cu țigări organizate de către lucrătorii Sectorului PF Sighetu Marmației.
Pedeapsa şi sechestrul asigurator
Totodată, în perioada iunie-august 2017, au fost puse în aplicare de către polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sighetu Marmației un număr de 22 de mandate de aducere, iar în baza delegării procurorului DIICOT, au pus în aplicare mai multe ordonanțele de sechestru asigurator pe o casă, 2 terenuri, 3 autoturisme și anumite sume în lei, aparținând liderului grupării și a altor 2 membri din rețea.
De asemenea, cei 22 de membri ai grupării infracţionale au fost trimiși în judecată de către procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş.