Ieri la ora 10.25, o băimăreancă a sesizat poliţia despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa fiicei ei de pe strada Motorului cu intenţia de a sustrage bunuri, iar una dintre acestea s-a rănit în timp ce încerca să fugă de la locul faptei.
La faţa locului poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani din Baia Mare care, în momentul în care a fost surprins de proprietarii locuinţei situată la parterul unui imobil, a sărit pe geam dar s-a rănit la un picior şi nu s-a mai putut deplasa. Lângă el, poliţiştii au găsit bunurile pe care a acesta a încercat să le sustragă, un telefon mobil, un parfum şi o pereche de ochelari de soare.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, măsura preventivă fiind pusă în aplicare la spital, unde acesta se află internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptei.
Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt!
În statisticile poliţiei, cea mai sesizată infracţiune este infracţiunea de furt. În multe cazuri neglijenţa proprietarilor favorizează reuşita infractorilor. Este şi cazul mai multor fapte reclamate ieri în judeţul Maramureş.
În municipiul Baia Mare, doi proprietari de autoturisme au rămas fără bani şi acte, după ce hoţii au profitat de faptul că autovehiculele au fost lăsate neasigurate. Unul dintre furturi s-a comis într-o staţie Peco situată pe bulevardul Bucureşti, în timp ce proprietarul îşi achita contravaloarea carburantului. Al doilea autoturism din care a fost sustras certificatul de înmatriculare, a fost lăsat neasigurat într-o parcare de pe strada Progresului.
În alte două cazuri au fost reclamate furturi din locuinţe, accesul hoţilor fiind înlesnit de uşile lăsate neasigurate de către proprietari. La Baia Sprie persoane necunoscute au sustras bunuri în valoare de 500 de lei dintr-o locuinţă situată pe strada Forestierilor, iar la Vişeu de Sus alte persoane necunoscute au sustras suma de 1 200 de lei din buzunarul unei haine, aflată pe cuier, în holul unui locuinţe de pe strada Macrişului.
În toate cazurile poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere.
Pentru a nu deveni victime ale furturilor poliţiştii maramureşeni vă recomandă să vă asiguraţi locuinţele, autoturismele, bunurile în general, deoarece neglijenţa favorizează comiterea infracţiunilor.