BREAKING NEWSNationalRecomandate

TRAGEDIE: TREI BARBATI AU MURIT INTR-O CISTERNA CU BERE. SOFERUL TIR-ULUI ESTE DIN MARAMURES (FOTO/VIDEO)

Trei barbaţi au murit într-o parcare de pe marginea Drumului Naţional 6, intoxicaţi cu vapori de alcool după ce au intrat într-o cisternă care transporta bere. Şoferul cisternei a intrat în rezervor pentru a debloca o supapă, dar nu a mai putut ieşi. Un tânăr şi tatăl lui au intrat să îl scoată pe şofer, dar s-au intoxicat şi ei.

Incidentul a avut loc vineri într-o parcare din zona localităţii Cornea, judeţul Caraş-Severin. Şoferul unui camion, din judetul Maramures, care tracta o cisternă cu bere a intrat în rezervor pentru a efectua nişte lucrări de curăţire a rezervorului, dar din cauza gazelor accumulate în interior i s-a făcut rău şi a nu a mai putut ieşi.

Un tânăr aflat în parcare a intrat în cisternă pentru a-l scoate pe şofer, dar i s-a făcut rău şi lui. Când a văzut că fiul său nu mai iese, tatăl tânărului a intrat şi el în cisternă, leşinând şi el. Pompierii chemaţi la faţa locului pentru scoaterea victimelor au încercat să îi resusciteze pe cei trei, dar fără succes. Cei trei barbaţi au fost declaraţi decedaţi.

„Pompierii punctul de lucru Băile Herculane şi Detaşamentul Caransebeş au intervenit pentru extragerea a trei persoane dintr-o cisternă transport bere. Cele trei persoane efectuau lucrări de curăţare a cisternei şi se pare că s-au intoxicat de la vaporii de alcool”, au transmis reprezentanţii ISU Caraş-Severin. (Sursa: foto, text si video – BanatulAzi.ro).

ACTUALIZARE – IPJ Caras Severin

În această dimineață, în jurul orei 10.15, am fost anunțați prin apel la 112 cu privire la faptul că 3 persoane sunt intoxicate într-o parcare de pe raza localității Cornea.

Un echipaj de poliție s-a deplasat de îndată la fața locului însă, din nefericire, cei 3 bărbați au fost declarați decedați de către medici.

În cauză s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii efectuând cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui eveniment. Dosarul se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Te-ar putea interesa si

STAȚIUNEA JUPITER: Doi frați din Maramureș, campioni la înot, salvaţi din valurile Mării Negre în ultima clipă (VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV LIVE VIDEO: O șoferiță beată lovește o mașină parcată pe un podeț. 1,28 a indicat etilotestul – ACTUALIZARE

Vasile Dale

SUNT ÎN PERICOL? Mama pădurarului ucis la Rogoz se teme că ucigaşii se vor răzbuna pe familie

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.