Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

ATENŢIE ŞOFERI semaforul la nivelul cu cale ferată din Hideaga nu funcţionează! ASIGURAŢI-VĂ înainte să treceţi!

Semaforul trecerii la nivel cu cale ferată din Hideaga nu funcţionează, după ce a fost acroşat de un autoturism  condus de un şofer aflat sub influenţa alcoolului. Având în vedere faptul că lucrările de reparaţii ale instalaţiei ar putea dura până la sfârşitul săptămânii, poliţiştii îi roagă pe şoferii care se deplasează pe D.J.193, pe ruta Hideaga-Ardusat să se asigure înainte de a trece calea ferată!

Aseară, la ora 22.20, în urma unei sesizări prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană se deplasează cu autoturismul fără a respecta normele rutiere, poliţiştii s-au deplasat de urgenţă pe D.J.193, în localitatea Hideaga.

Autoturismul în cauză a fost găsit în afara părţii carosabile, pe partea stângă a direcţiei de mers. Poliţiştii l-au identificat pe şofer, un băimărean de 56 de ani, şi au constatat că acesta a lovit cu autoturismul panoul de control al semaforului trecerii la nivel cu cale ferată din Hideaga.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că băimăreanul avea o concentraţie de peste 0.80mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsuri legale.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT