EvenimentMaramuresul Istoric

ȘEDINȚĂ DE CONSILIU LOCAL CU SCANDAL: A fost cerută demisia viceprimarului de Sighet, Beres Ildiko, după scandalul privind concursul pentru ocuparea postului de șef birou Administrativ în Primărie

În data de 15 ianuarie a avut loc o ședință extraordinară de Consiliu local Sighet, având un singur punct pe ordinea de zi: aprobarea alocărilor bugetare provenite din excedentul bugetar al anului 2017.

După aprobarea proiectului de HCL, a luat cuvântul consilierul local Iuga Nicolae (UNPR) care a cerut demisia viceprimarului municipiului Sighet, Beres Ildiko-Ibolya (UDMR), ca urmare a implicării acesteia în scandalul privind organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de șef birou Relații cu publicul și șef birou Administrativ în Primăria Sighet.

Presa locală a relatat faptul că aceste concursuri ar fi fost organizate cu dedicație, astfel încât nora viceprimarului Beres Ildiko să ocupe funcția de șef birou Administrativ în Primăria Sighet.

Ca urmare a celor apărut în presă, în ședința de CL Sighet s-a iscat un scandal, astfel încât s-a cerut demisia viceprimarului municipiului. Consilierul local Iuga Nicolae a cerut două lucruri:

1) anularea organizării concursului în cauză și regândirea criteriilor de admisibilitate în sensul ca doritorii pentru a obține posturile în cauză să aibă o vechime de minim 10 ani în muncă în specialitatea studiilor, precum și studii de specialitate;
2) demisia viceprimarului municipiului Beres Ildiko-Ibolya.

În replică, viceprimarul a declarat că dânsa nu vede nicio problemă în faptul că, posibil, nora domniei sale va ocupa această funcție, remunerată cu 8.000 lei / lună, deoarece oricine are dreptul de a participa la concurs și a arătat că nu își va prezenta demisia de onoare.

Rămâne de văzut dacă Horia Scubli, primarul municipiului Sighet, va dispune anularea organizării concursului și reprogramarea acestuia pentru o altă dat, dar și dacă DNA-ul va avea un cuvânt de zis în acest sens.

Sursa informatiilor sighet247.ro

Te-ar putea interesa si

AJUNS DUPĂ GRATII: Condamnat pentru viol, depistat de poliţiştii sigheteni

Vasile Dale

ACCIDENT ÎN JUDEŢUL SATU MARE: Maramureşean implicat într-un accident rutier. Biciclist vinovat

Redactie

BRACONAJ – Vânători prinși de polițiștii din Tg. Lăpuș după ce au împușcat ilegal un căprior. Cine sunt? (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.