Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ULTIMA ORĂ / ACTUALIZARE: O maşină a plonjat în râul Iza. Şoferiţa a fost scoasă cu barca, în siguranță, la mal (FOTO)

Un accident de circulaţie s-a petrecut pe strada Valea Hotarului din Sighetu Marmaţiei.

Un autoturism a căzut în râul Iza şi se pare că o persoană este blocată în interior.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi SMURD.

ACTUALIZARE – Comunicat ISU Maramureş

Două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației au intervenit în această dimineață la salvarea unei femei din apele râului Iza.

Victima a fost observată de trecători, în timp de striga după ajutor, urcată pe plafonul autoturismului, în albia râului, la circa 20 de metri de mal. Oamenii au sunat la 112, în jurul orei 06.30.

Pompierii sigheteni s-au deplasat de urgență la fața locului, la ieșirea din municipiu, pe Drumul Național 19- cu o autospecială de descarcerare și o barcă pneumatică.

Pompierii au reușit să ajungă la victimă, pe care au transportat-o cu barca, în siguranță, la mal. Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

​Pompierii au acționat în continuare la scoaterea din albia râului a autoturismului.

După propriile declarații, femeia a căzut cu automobilul de pe pod în râul Iza, iar apele au purtat-o circa 150 de metri în aval, unde autoturismul s-a oprit într-un banc de nisip, ceea ce i-a permis sa iasă din mașină și să urce pe plafon, unde a strigat după ajutor.

ACTUALIZARE 2 – IPJ Maramures

Este nevoie să conducem autoturisme cu prudenţă, grijă şi atenţie. În momentul în care sunt nu sunt respectate toate regulile şi indicaţiile, cresc şansele să se producă un accident de circulaţie. Azi dimineaţă, o femeie a plonjat cu autoturismul pe care-l conducea în râul Iza.

Verificările poliţiştilor au relevat că femeia, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism pe strada Hotarului din municipiul Sighetu Marmaţiei, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă deosebit de periculoasă şi a plonjat cu maşina în apele râului Iza. Din fericire, aceasta nu a suferit leziuni corporale însă autoturismul a fost avariat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT