Peste 50 de şoferi, care au lăsat geamurile autoturismelor deschise sau au lăsat bunuri la vedere în maşini, s-au ales cu „atenţionări” din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Activitatea poliţiştilor de prevenire şi de proximitate, desfăşurată în parcarea unui centru comercial din Baia Mare, a vizat atât descurajarea posibililor infractori de a comite furturi din autoturisme cât şi prevenirea victimizării celor care, din neglijenţă sau grabă, nu-şi iau măsuri minime de protecţie a bunurilor.
Preocupările pentru prevenirea victimizării vin în contextul în care statisticile indică faptul că, în primele patru luni ale acestui an, poliţiştii au fost sesizaţi sau au descoperit peste 800 de furturi. Cele mai multe au fost furturi din locuinţă, urmate de cele din societăţi comerciale, din buzunare, poşete genţi şi din autovehicule. În cadrul cercetărilor pe care le-au desfăşurat, poliţiştii au constatat câteva moduri de operare folosite de hoţi: furtul prin efracţie, cu chei potrivite, prin escaladare, prin împrietenire sau folosirea unor false calităţi. La toate acestea se adaugă şi furturile comise pe fondul neglijenţei proprietarilor în asigurarea bunurilor pe care le deţin.
Pentru a nu deveni victime ale hoţilor, nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, bunuri de valoare, chiar dacă lipsiţi scurt timp! Acţionaţi sistemul de închidere a portierelor şi geamurilor când părăsiţi autoturismul!
Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil, sau celor care pretind că reprezintă diverse instituții, dar nu se pot legitima.
Este bine ca uşile de acces în locuinţă să fie prevăzute cu sisteme de închidere securizate, eventual cu închidere în mai multe puncte, prevăzute cu chei ce nu pot fi ușor multiplicate, cu șilduri antiefracție, care să nu permită ruperea butucului yalei.
Orice încuietoare devenită nefuncțională, să fie înlocuită de îndată iar dacă ați pierdut cheile, înlocuiți imediat încuietorile.
Este de folos montarea unui sistem de alarmare și supraveghere video, care să înregistreze orice activitate!