Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

TRAFIC DE DROGURI LA SIGHETU MARMAŢIEI: Prinşi în flagrant în timp ce vindeau cannabis şi o substanţă – pulbere de culoare albă

În această dimineaţă, sub supravegherea procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au prins în flagrant trei persoane care tranzacţionau droguri de risc şi mare risc.

Acţiunea a avut loc azi dimineaţă la ora 06.00 în zona Gării din Sighetu Marmaţiei.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost prins în flagrant în timp ce oferea spre vânzare unui bărbat de 51 de ani şi unei femei de 47 de ani 700 grame de cannabis şi aproximativ 4 grame de substanţă – pulbere de culoare albă, droguri de risc şi mare risc.

Drogurile au fost confiscate, iar faţă de persoanele implicate se efectuează cercetări pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, urmând ca procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş să dispună măsuri în consecinţă.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, şi Biroul Poliţie Transporturi Maramureş.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT