Un grav accident s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 18, în localitatea Mara. In eveniment au fost implicate un autoturism şi o căruţă. S-a vorbit imediat despre o persoană care a rămas încarcerată.

La intervenţie au participat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, unul de prim ajutor şi un echipaj de descarcerare, venit de la Sighetu Marmaţiei. “Victimă a fost un pasager, care se afla în autoturism, în dreapta faţă, conform AxaNews.ro

Acesta a fost transportat e echipajul TIM la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare”, a precizat, pentru AxaNews.ro, Cornel Băbuţ, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş.

Întâmplarea s-a produs într-un nefericit context de împrejurări.

“Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Mara conducea, pe DN 18, pe relaţia Baia Mare – Sighetu Marmaţiei. La un moment dat, s-a angajat în depăşirea unei căruţe, fără a păstra suficient distanţa laterală, întrând, astfel, în coliziune.

În acel moment, un lemn s-a desprins din căruţă şi a pătruns în parbrizul autoturismului, accidentând un bărbat în vârstă de 47 de ani, pasager pe scaunul din dreapta faţă. Victima a fost transportată la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Potrivit informaţiilor noastre, căruţa avea o vestă reflectorizantă în spate. De asemenea, pasagerul rănit este internat, în prezent, la Terapie Intensivă.

Sursa AxaNews.ro

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Minciuni!!!! Erau lemne de furat si caruta nesemnalizata! Asta n-a vazut politista, nu stie nimic, numai sa bage in inchisoare un tata!In alte cazuri s-a dispus cercetarea in libertate dar in cazul acesta nu s-a putut!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.