Important

PARTENERIAT: Colaborarea între IPJ Maramureş şi Căpitănia de Poliţie a Judeţului Szolnok din Ungaria continuă

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a continuat şi în această vară să întărească relaţiile de colaborare cu partenerii Căpităniei de Poliţie a Judeţului Jasz-Nagykun-Szolnok, Republica Ungară.

Activităţile desfăşurate au vizat participarea poliţiştilor la misiuni de sprijin operativ pe teritoriul ţărilor de apartenenţă ale celor două instituţii, conform calendarului şi competenţelor specifice.

În perioada 13 – 19 august a.c., doi poliţişti maghiari au fost cooptaţi în patrule comune constituite cu poliţişti români pe raza de competenţă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi au acţionat, cu predilecţie, pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei.

O activitate importantă pe agenda de lucru a constituit-o participarea la misiuni operative de patrulare şi control în trafic pe D.N. 19 C Sarasău şi D.N.18 Ocna Şugatag.

Deschiderea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş în ceea ce priveşte cooperarea internaţională s-a concretizat şi prin participarea a doi poliţişti maramureşeni pe raza de competenţă a Căpităniei de Poliţie a judeţului Szolnok, unde au acţionat alături de colegii lor maghiari, în special în zonele în care se înregistrează un flux semnificativ de turişti români.

Scopul acțiunilor comune l-a reprezentat asigurarea unui climat de liniște și siguranță publică în sezonul estival în zona de frontieră prin sprijinirea poliţiei maghiare în eficientizarea siguranţei rutiere pe D.N.4, acesta fiind una din principalele artere de circulaţie din Ungaria, tranzitată şi de cetăţeni români.

Şi de această dată schimbul de experienţă s-a dovedit a fi un succes din punct de vedere profesional iar activităţile comune au fost remarcate atât de membrii comunităţilor locale în raza cărora s-a acţionat cât şi de participanţii la trafic, fie cetăţeni români, fie cetăţeni maghiari, toţi apreciind iniţiativa colaborării de acest tip ca fiind benefică tuturor.

Te-ar putea interesa si

PROBLEME PE CALEA FERATĂ: Trenul Cluj-Napoca – Baia Mare, blocat la Fersig din cauza unei defecțiuni

Redactie

FOTO: Salvatorii montani voluntari și aspiranți ai SPJ Salvamont Maramureș au reamenajat Traseul Piatra Bulzului

Redactie

Gabriel Zetea: ”Planul PSD de combatere a pandemiei COVID-19 poate fi aplicat din prima zi de guvernare”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.