BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

ACCIDENT LA CRĂCIUNEŞTI / ACTUALIZARE: Patru răniţi, trei victime încarcerate în urma unui accident petrecut pe DN 18. Ce spun poliţiştii (galerie foto)

Un accident rutier deosebit de grav cu patru victime s-a petrecut  cu puţin timp în urmă pe DN 18, la Crăciuneşti.

În evenimentul rutier au fost implicate două maşini, un camion si un taximetru. Din păcate trei victime sunt încarcerate.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de descarcerare din Sighet, cu o autospecială şi un EPA SMURD şi două ambulanţe.



Actualizare

Echipajele de intervenţie au reuşit scoaterea dintre fiare a două victime, ulterior şi a treia.

Toate victimele au fost transportate la CPU Sighetu Marmaţiei.

Actualizare – IPJ Maramureş

Ieri, 03 septembrie a.c., Secţia 6 Poliţie Rurală Sarasău a fost sesizată despre faptul că pe DN. 18, Rona de Jos, s-a produs un accident rutier soldat cu mai multe victime.

Un bărbat de 46 de ani din localitatea Bistra, judeţul Maramureş, a condus o autoutilitară pe pe DN. 18, din direcţia Rona de Sus – Sighetu Marmatiei. Într-o curbă la dreapta pe raza localităţii Rona de Jos, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed) a pierdut controlul autovehiculului, a intrat pe contrasens şi a avut o coliziune laterală uşoară cu remorca tractată de o altă autoutilitară, condusă de un tânăr din localitatea Petrova, care se deplasa regulamentar din direcţia opusă. După coliziunea cu remorca, autoutilitara s-a lovit frontal cu un autoturism, care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 59 de ani din Sighetu Marmaţiei. În urma accidentului ocupanţii autoturismului, conducătorul auto şi trei pasageri, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii celor două autoutilitare au fost testaţi cu aparatul alcooltest marca Drager rezultatul fiind negativ, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge. Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat din cauza leziunilor, fiindu-i recoltate mostre biologice.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Te-ar putea interesa si

SALVAT DE COLEGII DE LA SMURD: Un pompier din Maramureș a încercat să se spânzure

Vasile Dale

Accidente rutiere pe DJ 184 şi în Baia Sprie provocate de şoferi neatenţi sau băuţi şi fără permis

Redactie

EXCLUSIV FOTO: Ultima fiță în Baia Mare – Party pre-începerea școlii, spart de jandarmi, mascați și polițiștii de la Locală

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult