Eveniment

O poliţistă de la IPJ Maramureş, campioană la culturism şi fitness

Ce poate face o femeie, agent de poliţie, dacă, în misiune dă peste un infractor recalcitrant? Aţi spune că într-o înfruntare corp la corp, ar fi dezavantajată.

Nu e cazul unei tinere de la poliţia judeţeană Maramureş care a făcut din sport o pasiune şi a devenit campioană la culturism şi fitness. Totul a început ca o joacă, însă palmaresul ei de medalii şi titluri a ajuns unul impresionant.

Pe Anca Şomcutean, reporterii Observator au găsit-o la sala de forţă. Corvoadă pentru mulţi, tinerei îi este refugiu după o zi de muncă. Este agent şef adjunct de poliţie în cadrul IPJ Maramureş. Şi lucrează, unde altundeva? La biroul de ordine publică.

Adică locul al doilea, la Campionatul naţional de fitness şi culturism de la Arad. Nu e însă singura performanţă. Are un adevărat palmares de medalii şi titluri în cei şapte ani de când practică acest sport. În 2013 a participat la primul concurs de performanţă şi a devenit campioană naţională.

Totul a început dintr-o joacă, după ce a născut: „Mi-a plăcut sportul, încurajez sportul deoarece trebuie să fim un exemplu pentru copiii noştri, care la rândul lor ar trebui să îl practice, pentru că o minte sănătoasă nu poate să funcţioneze decât într-un corp sănătos”.

Poliţista se pregăteşte acum pentru Cupa României, ce va avea loc luna viitoare, unde ţinteşte la medalia de aur.

Sursa Observator.tv

Te-ar putea interesa si

„Donăm sânge, salvăm o viață”: Jandarmii maramureșeni, implicaţi în campania de donare de sânge

Redactie

EXCLUSIV: Un șofer de pe Valea Ruscovei beat a intrat cu mașina în două autoturisme parcate. Altul prins drogat la volan (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Accident rutier la Buciumi – Ar fi ațipit la volan și a ajuns într-o grădină (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.