Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

DESCINDERI ÎN MARAMUREŞ: Percheziţii la persoane bănuite de trafic de minori, viol, act sexual cu un minor şi lipsire de libertate. Trei persoane duse la audieri

Poliţiştii din Maramureş au făcut, luni, patru percheziţii la persoane bănuite de trafic de minori, viol, act sexual cu un minor şi lipsire de libertate în mod ilegal. Trei persoane au fost duse la audieri.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au făcut, luni, o percheziţie auto şi trei percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de trafic de minori, viol, act sexual cu un minor şi lipsire de libertate în mod ilegal. Descinderile au avut loc pe raza municipiului Baia Mare.

”Din cercetări a reieşit că cele trei persoane vizate ar fi recrutat şi exploatat sexual mai multe minore, folosind violenţe fizice şi verbale. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe telefoane mobile şi agende, în vederea continuării cercetărilor”, a anunţat Poliţia Română.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureş, pentru audieri şi dispunerea de măsuri legale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, iar la percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureş.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT