Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

IEUD: Şofer, care a părăsit locul unui accident, identificat cu operativitate de poliţişti

Ce trebuie să facă un conducător auto care a fost implicat într-un accident de circulaţie? În primul rând să oprească! Iar dacă vreo persoană este rănită, să apeleze de urgenţă 112! Cei care procedează în acest fel empatizează cu victimele şi dau astfel dovadă de responsabilitate. Ceilalţi, care aleg să fugă de la locul faptei, nu sunt salvaţi de alegerea pe care o iau pe moment, ci dimpotrivă, dosarul penal întocmit pe numele lor conţine o infracţiune în plus! Poliţiştii au reuşit să identifice şi ieri, imediat de la sesizarea faptei, un bărbat care a ales să părăsească locul accidentului în care a fost implicat.

Accidentul s-a produs pe raza localităţii Ieud. Verificările efectuate la faţa locului au relevat că în momentul în care şoferul unui autoturism care se deplasa D.J.186 C, a efectuat schimbarea direcţiei de mers la stânga,pentru a pătrunde pe D.J.186, a fost surprins de un alt autoturism, care şi-a continuat deplasarea.

În urma impactului, şoferul din maşina acroşată a fost rănit. Acesta s-a deplasat la Centrul de Permanenţă Dragomireşti şi ulterior la spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru investigaţii medicale.

Celălalt şofer, care a părăsit locul accidentului, a fost identificat cu operativitate de poliţişti. S-a constatat că are 37 de ani şi este domiciliat în oraşul Dragomireşti. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii îl cercetează acum pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT