EvenimentMaramuresul Istoric

IEUD: Şofer, care a părăsit locul unui accident, identificat cu operativitate de poliţişti

Ce trebuie să facă un conducător auto care a fost implicat într-un accident de circulaţie? În primul rând să oprească! Iar dacă vreo persoană este rănită, să apeleze de urgenţă 112! Cei care procedează în acest fel empatizează cu victimele şi dau astfel dovadă de responsabilitate. Ceilalţi, care aleg să fugă de la locul faptei, nu sunt salvaţi de alegerea pe care o iau pe moment, ci dimpotrivă, dosarul penal întocmit pe numele lor conţine o infracţiune în plus! Poliţiştii au reuşit să identifice şi ieri, imediat de la sesizarea faptei, un bărbat care a ales să părăsească locul accidentului în care a fost implicat.

Accidentul s-a produs pe raza localităţii Ieud. Verificările efectuate la faţa locului au relevat că în momentul în care şoferul unui autoturism care se deplasa D.J.186 C, a efectuat schimbarea direcţiei de mers la stânga,pentru a pătrunde pe D.J.186, a fost surprins de un alt autoturism, care şi-a continuat deplasarea.

În urma impactului, şoferul din maşina acroşată a fost rănit. Acesta s-a deplasat la Centrul de Permanenţă Dragomireşti şi ulterior la spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru investigaţii medicale.

Celălalt şofer, care a părăsit locul accidentului, a fost identificat cu operativitate de poliţişti. S-a constatat că are 37 de ani şi este domiciliat în oraşul Dragomireşti. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii îl cercetează acum pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO / ACTUALIZARE: Accidente la Șurdești, Rona de Jos, Borșa și Dumbrăvița. Unul dintre șoferi avea 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat

Vasile Dale

RUTIERE: Infracțiuni rutiere la Poienile de sub Munte, Borșa, Baia Sprie, Vișeu de Sus și Băsești. Accident în Poienile de Sub Munte (actualizare)

Redactie

ULTIMA ORĂ: Impact violent la Vișeu de Jos pe DN18 (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.