Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

CONTRABANDĂ LA SĂLIŞTEA DE SUS: Autoutilitară încărcată cu aproape 6.000 pachete cu țigări, descoperită de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic o autoutilitară, în care au fost descoperite, într-un spațiu special amenajat, 5.640 pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de 63.800 lei.

În data 18 ianuarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, judeţul Maramureş, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 09.30, a fost oprit în trafic pentru control, pe D.J. 186, pe raza localității Săliștea de Sus, jud. Maramureș, o autoutilitară marca Mercedes, condusă de Ovidiu D., în vârstă de 20 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în remorca mașinii un spațiu special amenajat în care au fost observate mai multe pachete cu țigări.

Având în vedere cele constatate, bărbatul și autovehiculul în cauză au fost conduși la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În spațiul special amenajat au fost descoperite 5.460 pachete cu țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 63.800 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autovehiculul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

  1. Așa îi trebuie, să meargă la pușcărie ! Cum sa faci contrabandă că prostu fara sa dai mită la agenții de la frontiera . Pai pe ce lume trăiește el? Nu vede ce zic ziarele că milioanele de euro din contrabandă se fac doar cu colaborarea poliției de frontieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT