Important

COOPERARE ROMÂNO-AMERICANĂ: Grupare infracţională specializată în fraude informatice destructurată

În urma unei cereri de asistență judiciară internațională, transmisă de Secret Service (Statele Unite ale Americii), Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., a derulat investigații privind un grup de români implicat în diferite forme de fraudă informatică și spălarea banilor. Victimele erau cetățeni americani, iar prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 34.000.000 dolari.

Cercetările au arătat faptul că activitatea infracțională a persoanelor implicate ar fi debutat în anul 2016.

Prin intermediul unor site-uri de comerț electronic, membrii grupului ar fi postat anunțuri cu marfă care, în realitate, nu exista, convingând victimele să trimită bani pentru bunurile comandate(inexistente).

În urma solicitării primite de la autoritățile competente din Statele Unite ale Americii, aproape 100 de polițiști din strucuturile de combatere a criminalității organizate din București, Craiova, Cluj, Ploiești, Pitești, Olt, Ilfov, Ialomița, Teleorman și Vâlcea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au efectuat 27 de percheziții la domiciliile și reședintele persoanelor vizate.

La percheziții au participat și agenți ai Secret Service.

În urma acțiunii, au fost ridicate sau indisponibilizate 51 de telefoane mobile, 8 HDD –uri, 40 de memory stick-uri, 32 de laptop-uri, 12 tablete, 5 de unități centrale P.C., 86 de medii optice (CD/DVD), un aparat foto, 11 carduri bancare, 3 carduri de memorie și 2 autoturisme (în valoare aproximativă de 61.000 de euro). De asemenea, au mai fost ridicate sumele de 207.600 de lei, 24.500 de euro, 5.000 de USD și 5.500 CHF.

În aceeași zi, prin intermediul Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul D.C.C.O., au fost puse în aplicare ordonanțe de instituire a sechestrului asigurător cu privire la 10 bunuri imobile (7 terenuri, o casă și 2 apartamente), cu o valoare totală estimată de 310.000 de euro.

Trebuie subliniat faptul că, în premieră pentru autoritățile de aplicare a legii din România, au fost indisponibilizate criptomenede RIPPLE și BITCOIN, cu valoare aproximativă de 5.000 de dolari.

Au fost identificate și conduse la sediul D.I.I.C.O.T., precum și la brigăzile de combaterea criminalității organizate din Cluj și Craiova, 18 persoane.

Totodată, 14 persoane implicate au fost preluate de Servicul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, pentru demararea procedurilor de punere în executare a mandatelor internaționale de arestare. Ulterior, persoanele în cauză au fost extrădate în Statele Unite ale Americii.

Cercetările efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă informatică, spălarea banilor și constituirea unui grup infracțional organizat au beneficiat de suportul de specialitate din partea Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Te-ar putea interesa si

8 MARTIE: Poliţiştii din Baia Mare şi Vişeu de Sus au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor aflate în trafic (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

DONEAZĂ SÂNGE: Jandarmii maramureşeni salvează vieți

Redactie

Ioan Mătieș, primarul din Mireșu Mare, a primit diploma pentru implicare în proiectele de dezvoltare și modernizare a comunei

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.