BREAKING NEWSEveniment

ATACAU ÎN HAITĂ: Minor arestat preventiv pentru tâlhărie calificată în Baia Mare

În perioada 15 ianuarie – 08 februarie a.c. Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată despre comiterea mai multor fapte de tâlhărie cu mod de operare asemănător.

Este vorba despre cinci cazuri în care femei de diferite vârste, fie foarte tinere (18 ani), fie mai în etate (peste 60 de ani) erau deposedate prin violenţă de poşete. Toate  faptele au avut loc în intervalul orar 19,35 – 21,00 pe străzile Olteniei şi Neptun şi pe Bulevardele Traian şi Decebal.

Victimele au relatat că persoane necunoscute le smulgeau poşetele din mână, pe cele care încercau să riposteze le loveau, după care fugeau printre blocuri. Două dintre victime au reuşit să ofere poliţiştilor câteva semnalmente ale autorilor.

În urma activităţilor de cercetare şi documentare desfăşurate de poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale împreună cu cei de ordine publică, s-a reuşit identificarea a trei minori cu vârste între 13 şi 14 ani, bănuiţi de comiterea faptelor.

Probatoriul administrat a dus la punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor trei, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată.

Faţă de unul dintre minori, care a comis două dintre fapte singur şi a participat şi la celelalte trei,  instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a minorilor.

Te-ar putea interesa si

PRAPAD: O PARTEA DIN ACOPERISUL SPITALULUI DIN TG LAPUS A FOST LUAT DE VIJELIE. LA FEL SI TURLA BISERICII DIN ROGOZ (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

FOTO / VIDEO: Zeci de angajați ai Casei Judeţene de Pensii Maramureş protestează

Redactie

BILANŢ CORONAVIRUS 11 APRILIE: Maramureşul are 45 de cazuri de persoane infectate, pe teritoriul României au fost confirmate 5.990

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.