Eveniment

BILANŢ IPJ DE PAŞTI: 525 de sancțiuni, 43 de permise de conducere reţinute, 18 dosare penale

Pe perioada minivacanței, polițiștii maramureșeni au fost la datorie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

În intervalul 26 aprilie – 1 mai 2018, polițiștii au intervenit la 348 de evenimente sesizate, din care cele mai multe au fost sesizate prin apelul de urgență 112. Au fost sesizate 109 infracțiuni, cele mai multe contra persoanei, urmate de cele contra patrimoniului.

Din cele aproape 525 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști, în valoare totală de aproximativ 200.000 lei, cele mai multe au fost la regimul rutier. Acest lucru se datorează și faptului că polițiștii rutieri au fost prezenți în trafic pentru creșterea siguranței circulației pe drumurile publice din județ. Acțiunile lor s-au soldat cu reținerea a 43 de permise de conducere, cele mai multe pentru încălcări ale regimului de viteză.

De asemenea, poliţiştii au intervenit pentru soluţionarea a trei accidente grave şi au întocmit 18 dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: IMPACT VIOLENT IN INTERSECTIA DE LA HIDEAGA. O PERSOANA RANITA GRAV (GALERIE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

RACHETII SAU CONTRABANDISTII UCRAINENI LOVESC LA SIGHET: MASINA UNUI LUCRATOR VAMAL INCENDIATA!!! (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: Moraru la zdup 30 de zile după ce mascații au găsit 2 kg de cristale. Chef special cu Țancă la Vișeu cu 500 de invitați

Vasile Dale

1 mesaj

Eu mai 3, 2019 at 3:31 pm

Trebuie sa isi scoata si pandarii salarile cumva ca de produs nu produc nimic

Raspunde

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În toate magazinele din Maramureș.

This will close in 10 seconds