Important

ATENŢIE; MARAMUREŞENI: Trafic întrerupt temporar la graniţa cu Ungaria

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației, despre faptul că astăzi, 6 mai, începând cu ora 8.30 (ora României), sistemul informatic al autoritatilor ungare nu functionează, sens în care nu pot fi efectuate formalitatile de frontieră pe sensul de intrare şi ieşire în/din Ungaria. Astfel, în unele puncte de frontieră de la graniţa comună se înregistrează valori ridicate ale timpului de aşteptare.


Până la remedierea situaţiei, traficul este întrerupt temporar pentru toate categoriile de mijloace de transport.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la remedierea situaţiei şi reluarea formalităţilor de către autorităţile ungare, controlul de frontieră să se desfășoare operativ.

Menţionăm că, la graniţa cu Ungaria formalităţile de frontieră se efectuează în comun de către autorităţile de frontieră ale celor două state, in conformitate cu legislaţia europeană în vigoare.

 

Te-ar putea interesa si

Județul Maramureș a fost reprezentat la Târgul “Expo Real” de la Munchen, Germania

Redactie

DIN CAUZA BANILOR: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui băiat de 18 ani care şi-a bătut mama

Redactie

Eveniment cultural: Miercurea de poezie

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.