Tara Lapusului

S-AU ALES CU DOSARE PENALE: Trei şoferi care conduceau în stare de ebrietate, depistaţi de poliţiştii din Suciu de Sus

Joi, 16 mai, în cadrul unei acţiuni organizate pe drumurile publice de pe raza de competenţă, poliţiştii Secţiei 7 Suciu de Sus au evitat producerea a cel puţin trei accidente de circulaţie pe fondul consumului de alcool. Trei şoferi, care au condus în stare de ebrietate au fost depistaţi la timp şi s-au ales şi cu dosare penale şi cu dreptul de a conduce suspendat.


Este vorba despre un bărbat de 49 de ani, din Coroieni, care conducea cu o alcoolemie de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat, un bărbat de 40 de ani, din Suciu de Sus, care ar fi vrut să se sustragă controlului, însă a fost prins şi testat iar aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar recordul a aparţinut unui bărbat de 43 de ani din Suciu de Sus, care avea o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toţi au fost conduşi la spital unde le-au fost recolate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi toţi s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de conducearea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Tot ieri, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag care au efectuat o acțiune împreună cu reprezentanți RAR pe D.N. 18, în localitatea sat Șugatag, au aplicat pentru neregulile constatate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 5 000 de lei.

Te-ar putea interesa si

A VRUT SĂ-ŞI ÎNNOIASCĂ GARDEROBA: Nu a apucat să ajungă acasă cu hainele furate dintr-un magazin, fiind prins de poliţiştii din Târgu Lăpuş

Vasile Dale

EXCLUSIV: SCANDALUL CONTINUĂ – După ce presa a dezvăluit cum angajații primăriei Coroieni spălau wc-urile secretarului general al MAI, primarul ar fi trecut la hărțuirea subalternilor la locul de muncă

Vasile Dale

TÂRGU LĂPUŞ: Oraşul din România unde sunt reciclate 60% din deşeuri. „S-au aplicat amenzi şi în an electoral” – spune primarul

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.