BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

INCREDIBIL: Doi bărbați căzuți în buda din fundul curții la Rona de Sus. Unul a decedat (actualizare)

Caz incredibil la Rona de Sus, unde pompierii și ambulanțele SMURD de la Sighetu Marmației au fost chemate de urgență.

Conform informațiilor ISU Maramureș este vorba despre două persoane de sex masculin care au căzut într-o fosă septică.

ACTUALIZARE – Cei doi bărbați, tată și fiu (54 și 34 de ani) au coborât în fosa septică adâncă de trei metri, pentru a o curăța. Mai întâi, a coborât tatăl, iar acestuia i s-a făcut rău. La scurt timp, a coborât și fiul, iar scenariul a fost identic. Văzând că nu revin la suprafață, soția celui mai tânăr a alertat autoritățile. Un vecin a ajuns primul și a reușit să îi scoată pe cei doi. Din nefericire, însă, starea bărbatului mai în vârstă se alterase considerabil. Cei doi au fost transportați la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Pe toată durata drumului, bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost resuscitat, întrucât se afla în stop cardio-respirator. La scurt timp, acesta a decedat, în ciuda eforturilor depuse de medici. Fiul său a fost ținut sub observație ore în șir, fiind externat către dimineață.

ACTUALIZARE 2 – “Au intrat amândoi în fosă, să o curețe. Nu erau consumatori de alcool, deci nu știm exact cum li s-a făcut rău. Vecinii i-au scos, s-a sunat la 112, au venit de la SMURD, de la Ambulanță, de la Sighet și i-au preluat. Am fost și noi alertați”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Ilie Coposciuc, viceprimarul comunei Rona de Sus.

Emanațiile de gaze din fosa septică le-au generat stări de rău celor doi bărbați. Intervenția a durat de la ora 23.52 la ora 01.35. “La fața locului, au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului Sighetu Marmației, atât cu un echipaj de prim ajutor, cât și cu o autospecială dotată cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Maramureș. S-au inițiat manevre de resuscitare în cazul unuia dintre bărbați”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Cornel Băbuț, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Cei doi bărbați nu trebuiau să intre în fosa septică fără un echipament adecvat. “Fosa septică a avut o adâncime de trei metri. La fața locului, au intervenit atât echipaje de la SMURD, cat și de la SAJ. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost resuscitat tot drumul către Sighetu Marmației, întrucât intrase în stop cardiorespirator. Din nefericire, însă, nu a putut fi salvat. Tânărul era conștient atunci când a fost transportat la Sighetu Marmației. În mod normal, în astfel de situații, se cheamă vidanja. Nu este recomandat să intervii pentru curățare fără echipament adecvat, fără mască de oxigen. Nora bărbatului mai în vârstă a fost cea care a dat alarma. A avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a făcut atac de panică”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Alexandru Ilieș, directorul medical al SAJ Maramureș.

Bărbatul mai tânăr a fost deja externat. “Bărbatul mai în vârstă a ajuns în stare foarte gravă. Timp de o oră și jumătate a fost resuscitat, însă, în zadar. Fiul său a fost externat deja de câteva ore”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Dan Dunca, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmației.

Te-ar putea interesa si

Florin Cîțu, pariu „pe o bere” cu un protestatar, la Baia Mare, pe marginea numirilor politice în funcții publice făcute de PNL

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Avem imaginile percheziției din Borșa. Mascații au intrat în casă la ora 6.05 și au găsit materialele pirotehnice comandate online

Vasile Dale

După 4 ORE A RECUNOSCUT! Prefectul tilicar este pozitiv!

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.