Libertatea l-a vizitat în Provența, în La Ciotat, aproape de Roquefort la Bedoule, localitate în care lucrează ca polițist, pe Adrian Leordean, militar timp 16 ani, între 1997 și 2013, al Legiunii Străine.
Discuția cu unul dintre cei mai longevivi români din Legiune s-a purtat nu departe de Aubagne, sediul unității Armatei Franceze. Românul nu are regrete, dar spune, dincolo de riscuri, că n-ar mai lua-o de la capăt!
Vorbește de generații de sacrificiu, despre dificultatea de a-ți face o familie sau de a-ți conserva viața de familist.
„Tinerii ar trebui să se oprească să imigreze! Simt că România va fi mai bună, și asta nu peste multă vreme. În ceea ce mă privește, nu sunt nici de acolo, de acasă, din Maramureșul natal, nici de aici. Chiar așa, cine sunt eu?”, se întreabă Adrian Leordean.
Trecând peste toate, bărbatul de 41 de ani e mândru de tot ceea ce a făcut!
– Adi, cu ce te ocupi azi?
– Adrian Leordean: Sunt agent de poliție municipală, zona Marseille. Am fost militar în legiunea străină, din 1997 până în 2013, iar de la începutul lui 2014 lucrez în poliție.
– Cum ai ajuns în Legiune?
– Eu sunt de loc din Leordina, din Maramureșul istoric. După 89 au fost vremuri dificile. Eu am terminat liceul, oportunități erau puține. Îmi doream o viață mai bună și am înțeles că singura mea șansă e în afara țării. Imigrantul clandestin!
– De ce Legiunea Străină?
– Pentru că era drumul cel mai scurt pentru a primi o cetățenie! Și n-a fost un drum drept. Părinții, frații, surorile n-au știut mult timp unde sunt și ce fac. Sunt ieșit direct din imigrația clandestină. Am tranzitat prin Serbia, Macedonia, am stat în Grecia, însă nu m-am adaptat. Apoi, de la un prieten, am aflat de Legiune. După câteva luni, mi-am încercat norocul în Franța!
– Știai ceva despre ce te așteaptă?
– Atunci nu prea aveam acces la informații. Aveam un prieten care fusese înainte, de la el am aflat câteva lucruri. Sincer, sunt multe legende, reportaje, articole. Ceea ce e sigur e că e o instituție respectabilă pe care o invidiază o lume întreagă, bine organizată.
– Cum a fost până ai semnat contractul?
– Dificil. Pe scurt, ai o perioadă de adaptare de șase luni, de instrucție, apoi semnezi un contract probatoriu pe șase luni. În acest timp, dacă persoana nu se simte capabilă să continue sau comandamentul decide că persoana nu e aptă, se rupe contractul. După un an, contractul devine definitiv pe o perioadă de 5 ani, apoi poate fi reînnoit la doi, la trei, la cinci ani La cerere, după ce îți respecți contractul, te oprești pur și simplu. Una peste alta, Legiunea înseamnă mult antrenament fizic, dar ce trebuie e forță morală! Eram tânăr și inconștient. Acolo nu mai e loc de frică. Când vine greul, îl primești așa cum e.
– Nu ți-a fost frică deloc?
– E uman să-ți fie frică. Iar eu eram tânăr și inconștient! Când am fost acceptat să servesc această instituție, am uitat spaima, nu mai e loc de teamă, tot timpul e adrenalină. Te aștepți să-ți fie greu, iar când vine, îl primești așa cum e! Trebuie să ai caracter și forță psihică, într-un fel, fizicul vine de la sine.
– Care a fost cel mai greu moment? Am înțeles că, la o acțiune în Africa, chiar sub tine a explodat o mină, însă declanșatorul era îndreptat sub pământ.
– Acțiunile se fac unde Franța are interese geostrategice, să-și apere interesele. Nu e nevoie de detalii despre aceste misiuni. Se fac operațiuni, e risc, sunt și pierderi, din păcate. Însă nu doar în Legiune îți pierzi viața! Da, sunt acțiuni periculoase. Te adaptezi. Când ai acceptat ce ți se propune, ești capabil să o faci, să te adaptezi. Misiunile din care nu se știe dacă te mai întorci.
– Vorbești așa de ușor despre moarte…
– Da, pentru că știi ceva: eu am venit în Legiune doar ca să capăt un act de cetățean francez! Era o poartă către Europa si când am deschis acea poartă am găsit o ”familie”. E complicat. Sincer, familia unită și viața militară nu sunt imposibile alături, dar e complicat. Dacă-ți faci o familie, poți… Nu te împiedică, însă e foarte complicat. La un moment dat, vei fi obligat să-ți părăsești familia pentru o misiune din care e posibil să nu te mai întorci. 5 ani nu prea ai dreptul la nimic al tău. Da, ești militar, nu ești prizonier, ai dreptul la permisie, 45 de zile pe an, nu e neglijabil.
„Ar trebui să se oprească românii să vină aici”
– Nu poți să ții o familie, dar cei de acasă?
– Acasă, în Maramuresul natal, mă simt ca un om parte a unei generații sacrificate. Mi s-a întâmplat anul trecut, vin în România o dată pe an. Am avut așa, după câteva zile, un sentiment straniu, că nu mă regăseam acasă. Ca și cum nu sunt nici de acolo, nici de aici. De fapt, cine sunt? În fine, e ca o dezrădăcinare. Am și colegi de armată care s-au întors în Maramureș. Unii s-au adaptat, alții nu!
– Regreți ceva?
– Regrete nu am! E regretabil doar că suntem niște generații sacrificate. Ar trebui să se oprească românii să vină aici, să stea cu familia acasă. Va fi bine și în România, eu așa simt! Acasă, deocamdată nu e mentalitate, sistemul funcțional nu corespunde, nu merge, nu funcționează. Totul începe de la faptul că arunci țigările pe jos, că lași mizerie când mergi la grătar… E nevoie de mai multă educație, încă din școlile primare, de valori fundamentale care trebuie transmise din generație în generație.
Românul și chinezul!
– Ce fel de contracte semnezi în Legiune? Ca la fotbal, cu clauze?
– Știu că ești ziarist sportiv, dar hai să nu ne comparăm cu un campionat de fotbal! Clauze, nu! Ai semnat, te pregătești pentru misiuni, le îndeplinești!
– Este o comunitate mare în legiune, peste 140 de naționalități care trăiesc împreună, vorbesc limba franceză și muncesc împreună! Cum e?
– Eu nu știam franceză la început, iar românii sunt considerați francofoni. Când am ajuns la instrucție, am fost repartizat cu un chinez. Ideea era să-l învăț franceză, iar eu nu știam mai nimic. După vreo săptămână, comandamentul m-a luat la trei păzește, cum că fac expres, mă prefac că nu știu. Și-au dat seama după vreo câteva zile că nu pricepeam nimic, fiindcă nu avansasem deloc după câteva zile! Am pus mâna pe carte și am învățat!
– Pregătirea fizică? Cum stăteai?
– Aveam puțină, eram tânăr, abia ieșit din liceu. Condiția nu era chiar tot, se poate lucra. Făcusem un pic de sport de contact, box, atletism. Trebuie să ai un pic de forță fizică, dar mai importantă e forța morală. Din păcate, nu am făcut Armata acasă, nu sunt prea mândru de asta. Am plecat înainte de încorporare!
– Ai mâncat cuie, te-ai spălat în 10 secunde, ai fost dopat?
– Să mănânc cuie? Cred că e o poveste! Dar sunt unele chestiuni. Poți fi atât de obosit, încât nu poți dormi, trebuie să faci exerciții ca să-ți pui sângele în mișcare. Sunt multe legende și prea puțin adevăr. Nimeni nu te pune să mănânci cuie, să nu dormi noaptea e ceea ce se face, nu e un secret. Poți mânca lucruri, pește crud, viermi, să supraviețuiești.
– Ai lua-o de la capăt?
– Nu! Sunt mândru de ce am realizat, unde am fost și unde am ajuns. Poate aș fi făcut altfel. Îmi doream ca orice copil să termin liceul și să am loc de muncă, n-a fost realizabil acasă!
„Ca românii nu-i nici unul, unde-s doi, te vinde unul”
– Mai faci sport?
– Da, trebuie să te menții. Am jucat puțin rugby, mă pasionează. E altfel de public, cum se zice, un sport de huligani jucat de gentlemani. În fotbal nu mai sunt aceleași valori. Am fost de două ori la meciurile lui Olympique Marseille, în Champions, și am fost dezgustat de atmosferă. La rugby poți să te duci cu copiii, poți să transmiți și copiilor o pasiune nobilă.
– Care e situația cu românii din Provența?
– Sunt oameni și oameni de joasă speță. Sunt multe afaceri cu români, în special furturi. O dată români, de două ori români, de trei ori români, mă simt puțin afectat. De multe ori sunt tineri, copii, minori. Eu încerc să-i ajut, sunt și organisme specializate să-i ajute. Cert e că minorii sunt utilizați, iar șarpele trebuie tăiat de la cap.
– Tu ai fost dat înapoi de faptul că ești român?
– Nu! Personal, nu le-am simțit, m-am maturizat în Franta, unde am trăit în jurul francezilor. Cât despre ai noștri, ca românii nu-i nici unul, unde-s doi, te vinde unul.
Concediul prelungit
– Ce visuri ai?
– Sunt o persoană împlinită, așa simt, sunt mândru! Am o fetiță de 10 ani, încerc să-i transmit ceea ce știu și bineînțeles cultura românească.
– Unde mergi în concediu?
– Concediu? Cum puteți să vedeți, sunt în concediu tot anul, sunt oameni care plătesc scump să vină aici, în La Ciotat. Am noroc să fiu în concediu în fiecare an. În iulie și august e cam aglomerat, apoi totul e al meu!
În Franța, competentele unui polițist municipal sunt foarte vaste, poate interveni în orice fel de caz pe care l-a constatat, fie el administrativ sau judiciar.
Legiunea Străină (Légion étrangère) este o unitate a Armatei Franceze, care a fost întemeiată pe data de 9 martie 1831 printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franței. Legiunea, cu sediul central la Aubagne, are, în prezent, aproape 8.000 de soldați. Inițial a fost fondată ca resursă militară pentru războiul din Algeria izbucnit cu un an înainte.
“Din 1831, 36.000 legionari şi-au onorat contractul cu preţul suprem, dându-şi viaţa pentru cauza pentru care au luptat”, arată istoria Legiunii Străine.
Legionarii străini au un Cod al Onoarei pe care fiecare îl primeşte de la înrolare, tradus în limba sa maternă.
Acesta este obligatoriu şi cuprinde următoarele porunci:
Legionarule, serveşti voluntar Franţa cu onoare şi fidelitate. Fiecare legionar este fratele tău de arme, indiferent de naţionalitate, rasă, religie.
Îi arăţi întotdeauna solidaritate strânsă care trebuie să unească membrii unei familii. Respectuos cu tradiţiile, ataşat liderilor tăi, disciplina şi camaraderia reprezintă puterea ta, curajul şi loialitatea sunt virtuţile tale.
Mândru de statutul de legionar, arăţi asta mereu în ţinuta ta elegantă, iar comportamentul tău este mereu demn, dar modest, iar baraca ta este întotdeauna curată.
Soldat de elită, tu te antrenezi cu rigoare, îţi vezi arma ca pe comoara ta şi ai constant preocupare pentru forma ta fizică.
Misiunea este sacră, o execuţi până la capăt şi dacă este necesar, în operaţiuni, cu riscul vieţii tale.
În luptă acţionezi cu pasiune şi fără ură, respecţi adversarii dispăruţi, niciodată nu-ţi abandonezi morţii, răniţii şi armele.
Preluare Libertatea.ro
