Important

INCENDIU MASIV: Şapte ore s-au luptat pompierii cu flăcările care au cuprins o fermă pomicolă (FOTO, VIDEO)

23 de pompieri militari, 10 pompieri voluntari, 10 cetățeni au lucrat mai bine de 7 ore pentru stingerea unui incendiu în localitatea Cean din județul Satu Mare.

În cursul zilei de ieri, la ora 18:50, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două hale de depozitare aparținând unei ferme pomicole din localitatea Cean.

Inițial, la fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tășnad cu două autospeciale de stingere a incendiilor, însă la sosirea acestora s-a constatat faptul că incendiul se manifesta cu violență la ambele hale, cu posibilitatea propagării la casa de locuit din imediata apropiere, dar și la pădure, astfel că forțele au fost suplimentate rapid cu încă 2 autospeciale de stingere a incendiilor de la Detașamentului de Pompieri Carei și 2 autospeciale de la subunitatea de pompieri din Marghita (BH).



Din cauza faptului că evenimentul a fost observat și anunțat destul de tarziu, la sosirea pompierilor incendiul se manifesta pe o suprafață mare și cuprinsese multe materiale combustibile (boxpaleți de depozitare, 70 mc lemne de foc, utilaje, acoperișul). Forțele au intervenit concomitent pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea pădurii aflate la o distanță foarte mică.

Pentru identificarea și stingerea tuturor focarelor s-a intervenit și cu ajutorul a două buldo-escavatoare și a unei cisterne de 14000 de litri, puse la dispoziție de către un operator economic din zonă.


Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric la unul dintre generatoarele de curent aflate sub tensiune și nesupravegheate.

Nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale au fost însemnate. Au ars: 2 hale (aprox. 240 mp, respectiv 450 mp), 900 buc. boxpaleți, 2 generatoare, 1 motostivuitor, 60 buc. rezervoare din plastic, 70 mc lemne, acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 180 mp.

La fața locului s-au deplasat și locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Carei, mr. Sorin Bulgărean și prim-adjunctul inspectorului șef, lt.col Aurel Ulici, care a preluat conducerea intervenției.

Te-ar putea interesa si

COMUNICAT: Reparații pe drumul național Baia Mare – Dej în urma intervenției deputatului PNL Călin Bota

Redactie

Poliția, partener cu rol activ în prevenirea consumului de droguri

Redactie

GALERIE FOTO: Grav accident, cu o victimă, la Romaniţa. Trafic îngreunat

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult