BREAKING NEWSEvenimentNational

FOTO/VIDEO: Mașină spulberată de tren în Nepos. Doi oameni morți

O mașină a fost spulberată de tren în Nepos. Două persoane au rămas încarcerate și se află în stop cardio-respirator.

Un grav accident feroviar a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea Nepos. O mașină a fost lovită în plin de un tren.

La fața locului au pornit de urgență un echipaj Terapie Intensivă Mobilă, două echipaje de Prim – Ajutor, două echipaje tip B2 din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean și două descarcerări, dintre care o mașină de descarcerare grea.

Din primele informații de la fața locului, în autoturismul spulberat de tren se aflau două persoane care sunt încarcerate și se află în stop cardio-respirator.



În tren se află aproximativ 100 de persoane, iar un echipaj SAJ efectuează recunoașterea pentru a evalua starea pasagerilor, informează reprezentanții ISU BN.

Din nefericire, șoferul în vârstă de 47 de ani a fost declarat decedat la fața locului, iar pasagera din dreapta dă semne de viață și va fi transportată la UPU Bistrița cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, șoferul mașinii nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecerea peste calea ferată, moment în care a fost lovit din plin de tren, fiind târât pe șina de tren pe o distanță de aproxinativ 150 metri.

„Astăzi, în jurul orei 12:29, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Nepos, automată, semnalizată cu semnale acustice și luminoase, un autoturism a fost lovit de trenul InterRegio nr. 1833, care circula pe relația Iași-Timișoara. În urma impactului, autoturismul a fost târât pe calea ferată pe o distanță de aproximativ 150, iar șoferul și o pasageră au fost grav răniți.

Din primele verificări efectuate de polițiști se pare că șoferul, un bărbat de 47 de ani, din Livezile, nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului două victime încarcerate (bărbat și femeie, ambii în vârstă de aproximativ 47 de ani). Femeia, ocupantă a locului din față dreapta, a fost extrasă de urgență de către echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud. Era în stop cardio-respirator și s-a început aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, după aproximativ o oră, echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul acesteia.

Bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața. Echipajele de descarcerare au îndepărtat plafonul, stâlpii și portierele pentru a-l putea extrage în vederea predării acestuia către echipajul aparținând Serviciului de Medicină Legală.”, informează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

Sursa foto, text și video – Bistrițeanul.ro.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIVITATE: Adolescent din Sighet lovit direct în gură de doi necunoscuți. Polițiștii din Costinești l-au trimis ”la plimbare”. Maramureșeanul a făcut anchetă în locul polițiștilor!!!

Vasile Dale

GALERIE FOTO: O casă din Coştiui a luat foc (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV: DIICOT ar fi fost sesizat în primăvară, după ce în telefonul fetei ar fi fost găsite mesaje și fotografii „ciudate”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult