EvenimentNationalRecomandate

VIDEO-SHOW DE ZILE MARI – Grupul Iza a făcut senzație la Untold alături de Subcarpați.

Grupul Iza a făcut senzație în cea de-a doua seară a Untold! Prezenți pe scena principală a festivalului la invitația celor de la Subcarpați, moroșenii au oferit o mostră de folclor autentic maramureșean în fața a zeci de mii de oameni.

Încă din primele secunde în care s-au auzit cetera și zongora, au început primele aplauze. În momentul în care s-a auzit “După pui de moroșan”, aplauzele s-au întețit, pentru ca la final, toată suflarea să fie în asentimentul artiștilor și să aprecieze momentul absolut inedit de la ediția a cincea a festivalului de la Cluj.

Momentul de folclor al moroșenilor, inclus în recitalul celor de la Subcarpați, a fost unul din cele mai neașteptate momente ale serii, stârnind admirația tinerilor veniți la cel mai mare festival din România. Trebuie să spunem că Grupul Iza a urcat pe scena principală Untold în aceeași zi cu Busta Rhymes și Armin van Buuren.

“Noi ne bucurăm că putem aduce folclorul maramureșean în fața tinerilor din toată țara și din toată lumea. Sperăm ca aceștia să îl cunoască și îl placă”, a declarat Ioan Pop, liderul Grupului Iza, înainte de recital.

La cât succes au avut moroșenii, putem spune că ținta a fost atinsă. Inclusiv hora a venit la pachet! Iar maramureșenii au fost mândri că au avut reprezentanți pe scenă, fapt confirmat de postările pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

L-AŢI VĂZUT? Un băimărean dispărut de acasă este căutat de familie şi poliţie

Redactie

VIDEO SOCANT: O șoferiță de 19 ani din Baia Mare spulberă o femeie pe o trecere pentru pietoni din Cluj Napoca

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: DUPĂ BLOCURILE GRI, REALITATEA ESTE DURĂ – Baia Mare, orașul îngropat în gunoaie și sufocat de câinii maidanezi

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.