Eveniment

REŢINUTĂ PENTRU 24 DE ORE: O bistriţeancă a furat telefoane mobile, bani şi alte bunuri dintr-o casă de pe Valea Roşie

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Baia Mare au identificat și reținut, ieri, 7 august a.c., o tânără din judeţul Bistriţa Năsăud, cercetată pentru un furt din locuinţă.

Tânăra, de 27 de ani, a reuşit să-şi pună planul în aplicare, dar s-a bucurat de reuşita sa doar pentru câteva zile. Din momentul în care au fost sesizaţi cu privire la faptă, respectiv duminică, 04 august, poliţiştii au depus toate eforturile să identifice autorul şi să recupereze prejudiciul, care a fost unul însemnat.
Poliţiştii de investigaţii criminale au constatat, în urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, că în timp ce proprietarii se aflau pe terasă, aceasta a pătruns în locuinţa situată pe strada Valea Roşie, de unde a sustras telefoane mobile, bani şi alte lucruri. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 15.000 de lei.
Cercetările efectuate de poliţişti au dus la identificarea tinerei şi la recuperarea a jumătate din prejudiciu. Ieri a fost reținută pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureş.

Cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, reţinut de poliţişti


Tot miercuri, 7 august, în baza probatoriului administrat, poliţiştii din Baia Mare au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un băimărean de 25 de ani, cercetat într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă comisă pe bulevardul Bucureşti din municipiu.

Cele două persoane reţinute urmează să fie prezentate instanţei cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. În ambele cazuri se continuă cercetările.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV – PENTRU CĂ AR FI ANCHETAT CÂND ȘI CÂND: Un judecător din Baia Mare a obligat procurorul să soluționeze dosarul scandalului de la Castel Transilvania

Vasile Dale

CORONAVIRUS 12 AUGUST: Număr record de cazuri noi: 39 în Maramureş, 1.415 la nivel naţional

Redactie

FOTO CITITORI: Un autoturism a ars pe DN1C Baia Mare – Satu Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult