Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

VIOLENŢA ÎN FAMILIE: Doi soţi agresivi, unul din Chelinţa, altul din Arduzel, s-au ales cu ordine de protecţie

Poliţiştii din Ulmeni au intervenit ieri, 13 august, la două cazuri de violență domestică. În ambele situaţii agresiunile au fost generate de consumul de alcool. Unul dintre agresori a fost internat în spital.

În primul caz poliţiştii au constatat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat din Chelinţa a provocat frecvent scandal la domiciliu. Întrucât s-a constatat că există un risc iminent asupra vieții și integrității soţiei sale şi a celor două fiice minore, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu.

Tot pe fondul consumului de alcool, un bărbat din Arduzel şi-a agresat soţia în vârstă de 32 de ani. După ce au fost sesizaţi cu privire la agresiune, poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului şi au emis un ordin de protecţie provizoriu. Întrucât bărbatul a continuat să se manifeste agresiv, a fost transportat cu ambulanța la Spitalul de Psihiatrie Sighetul-Marmației.Totodată poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT