BREAKING NEWSEvenimentImportant

PREMIERĂ: Baia Mare are, în sfârșit, tomograf de arbori (galerie foto)

Vineri, 6 septembrie 2019, a fost prezentat pentru prima dată în Baia Mare un tomograf de arbori. Evenimentul, care a avut loc în Parcul Regina Maria, a adunat deopotrivă specialiști silvici, reprezentanți ai primăriilor din zonă, precum și reprezentanți ai instituțiilor care gestionează probleme de mediu.

Meritul că avem acum acest aparat în Baia Mare este al societății TOMO TREE,  societate tânără, cu o echipa de specialisti instruiți, care ofera servicii de diagnoză arbori cu echipament tip tomograf de ultimă generație ce utilizează metode non – invazive pentru diagnosticarea stării de sănătate a arborilor. Echipamentul reușește să detecteze părțile în descompunere din interiorul trunchiului, oferind inclusiv date tehnice cu privire la stabilitatea arborelui și rezistența acestuia la vânt și furtuni.

Procedura de testare este întreprinsă de catre un specialist în arbori instruit şi cu experienţă. Tomograful acustic reprezintă un sistem care măsoară viteza de deplasare a sunetului prin lemn. Întrucât unda sonoră este constantă în lemnul masiv, se pot face măsurători între un punct al trunchiului şi altul. În cazul în care între punctele de testare există putregai, atunci unda sonoră măsurată este mai redusă. Software-ul tomografului acustic calculează toate datele înregistrate într-un test complet şi generează o imagine denumită tomograf. Ulterior, un specialist în arbori poate interpreta imaginea tomograf, ţinând cont de copacul în sine şi de factorii din jur.

Metodele anterioare de detectare a putregaiului erau invazive pentru copac, deoarece găurile făcute cu burghiul Pressler vatămă semnificativ copacul testat. Tomograful acustic este practic complet inofensiv. Acesta foloseşte doar cuie mici pentru a penetra scoarţa şi pentru a face contact cu lemnul.

Cu ajutorul noului echipament se identifică arborii bolnavi, care trebuie tăiați sau toaletați, evitându-se totodată tăierea de arbori sănătoși.

Pentru informații suplimentare puteți contacta echipa TOMO TREE la telefon 0745 224 599 sau e-mail [email protected].

Te-ar putea interesa si

BINE DE ŞTIUT: Informaţii referitoare la eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi adeverinţelor de integritate

Redactie

ANUNȚ IMPORTANT: Cod roşu de vânt, instalaţia de telegondolă închisă la Borşa (VIDEO)

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: S-a oprit cu maşina într-un stâlp din Berbeşti

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.