Important

AJUTĂ OAMENII NECĂJIŢI DIN COPALNIC MĂNĂŞTUR: Asociaţia MicNews lansează Campania „Umanitară Lemne de foc pentru familii și copii necăjiți!”

Asociaţia MicNews este un ONG de întrajutorare care de data aceasta se implică în sprijinul nevoiaşilor din zona Copalnic Mănăştur.

„Dragi prieteni după cum cred ca ați observat, acțiunile noastre de ajutor se îndreaptă către persoanele nevoiașe, spre copilaşi nevinovați și triști de soarta lor, către cei necăjiți în general.

De data aceasta atenţia este îndreptată în zona Copalnic Mănăştur, o zonă pe care dacă o vizitezi rămâi înmărmurit de condițiile de viaţă a câtorva sute de suflete nevinovate.

În orice casă intri, se vede din prima clipa sărăcia, lipsa hranei, de zi cu zi și altor necesități pe care noi le avem cu toți.

Nu are rost să mai enumerăm că ne putem da seama că nu au nimic.

Părinții, vara lucrează cu ziua, când găsesc, iar IARNA este cea mai grea perioadă din viaţa lor, de munca cu ziua la sapă nu găsești și atunci sărăcia apasă cât mai tare apare tot felul de lipsurile necesare.

Noi avem deschisă o campanie pentru ei cu îmbrăcăminte și alimente, vă așteptăm să ne contactați pentru a dona bunurile cu care puteți sa susțineţi acțiunile noastre. La numărul de telefon: 0724.713.999 sau 0747.07.99.99.

Această strângere de fonduri am hotărât sa o deschidem și cu bănuți strânşi să putem cumpăra lemne de foc pentru cel. putin 20 de familii din această zonă.

Pe această cale rugăm toți oameni de bine să contribuie cu o sumă cât de mică pentru a putea duce până la capăt această acțiune caritabilă și mobilă.

Vă mulțumim că ne sunteți aproape și ne suportați ne ajutați și va implicați”, scriu reprezentanţii Asociaţiei MicNews.

Te-ar putea interesa si

LA PLIMBARE PE BD. BUCUREŞTI: Surprins gonind cu maşina având peste 100 km/h în timp ce avea permisul de conducere suspendat

Vasile Dale

VIDEO: Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor Maramureș – COMAND a fost inaugurat

Vasile Dale

GALERIE FOTO / PORTRET: George Oprea, jandarmul pasionat de fotografie

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.