Sport

ÎNOT: Subinspector de poliţie Cozma Ionela, vicecampioană la Campionatul Mondial al Poliţiştilor de la Milano

În perioada 19-26 septembrie 2019, la Milano, în Italia, are loc a treia ediţie a Campionatului Mondial al Poliţiştilor. Delegaţii de poliţişti din peste 35 de state se întrec la şapte discipline sportive, dintre care una este înotul.
Singurul reprezentant al României la această disciplină a fost subinspector de poliţie Cozma Ionela de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Poliţia oraşului Tăuţii Măgherăuş. La proba de 50 m liber, desfăşurată ieri, poliţista a reuşit să obţină o performanţă deosebită câştigând medalia de argint şi devenind astfel vicecampioană mondială.
Subinspector de poliţie Cozma Ionela are 30 de ani şi din anul 2008 este sportivă de performanţă în cadrul secţiei de nataţie a C.S. Dinamo Bucureşti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
De-a lungul carierei sale sportive a reuşit să obţină peste 400 de medalii de aur, fiind multiplă campioană naţională atât la juniori, cât şi la seniori. 150 dintre acestea au fost câştigate ca reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, cu stabilirea de recorduri naţionale.


Printre reuşitele remarcabile amintim aurul în 2009 şi 2013 la Campionatele Europene ale Poliţiei la probele de 50 şi 100 m liber.
Competiţia de înot de la Milano continuă azi cu finala la 50 m fluture. Îi dorim colegei noastre mult succes!

Te-ar putea interesa si

FOTBAL / LIGA 4: Progresul Șomcuta Mare, campioana Maramureșului, după loviturile de departajare (FOTO)

Redactie

ANIVERSARE: Sport Team Baia Mare, 10 ani de activitate

Redactie

Raliul Zăpezii, Cavnic Maramureș 2022

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.