Recomandate

LOVITURĂ LA CURTEA DE APEL CLUJ: Sentinţa de condamnare cu suspendare în dosarul tragediei în care 4 studente au murit în accidentul feroviar de la Jibou a fost desfiinţată

Magistrații Curții de Apel Cluj au întors la parchet dosarul accidentului din Jibou, în care au murit pe loc patru absolvente ale Universității Tehnice Cluj-Napoca, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren.

Șoferița, colegă de-a lor, a scăpat cu viață și a încheiat acord de recunoaștere cu procurorii pentru o pedeapsă de trei ani cu suspendare. Avocata Mădălina Dascăl, care reprezintă trei familii părți civile din dosar, susține că pedeapsa era prea mică și că trebuie cercetată și posibila vinovăție a celor de la CFR, căci instalația de semnalizare de la nivel cu calea ferată nu ar fi funcționat corespunzător.
Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat, astăzi, 1 octombrie, desființând sentința Judecătoriei Jibou, prin care era confirmat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Sanda Ungur și Parchetul Judecătoriei Jibou

Soluția pe scurt:

”Admite apelurile declarate de partile civile PM si PSV si partile vatamate PV, PM, P G, P C A, SV, SI, SIC, BS, B MS, PI A, GS, BM, PSD si BM (familiile tinerelor decedate – n.red) impotriva sentintei penale nr. 115 pronuntata la 15 mai 2019 de Judecatoria Jibou ca fiind intemeiate si in consecinta:

Potrivit art. 488 al.4 lit.b C.proc.penala , desfiinteaza sentinta penala nr.115 pronuntata la 15 mai 2019 de Judecatoria Jibou prin care acordul de recunoastere a vinovatiei a fost admis.

Conform art. 485 al.1 lit.b C.proc.penala respinge acordul de recunoastere a vinovatiei si trimite dosarul procurorului in vederea continuarii urmaririi penale.

Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Definitiva.”

Avocata Mădălina Dascăl din Baroul Cluj a declarat pentru Clujust că a solicitat Curții trimiterea dosarului înapoi la parchet pentru completarea urmăririi penale. ”Din cauza încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, nu a mai fost cercetată posibila vinovăție a celor de la CFR. În ziua respectivă s-au efectuat lucrări la instalația de semnalizare de la nivel cu calea ferată. Inculpata și-a schimbat declarația pe parcursul urmăririi penale cu privire la instalație.”, a spus avocata, care consideră pedeapsa stabilită prin acord prea mică.

Într-adevăr, au rămas semne de întrebare în urma accidentului. În presa din Sălaj s-a vorbit despre un apel la 112, în care era sesizată nefuncționalitatea instalației de semnalizare, mai exact faptul că semaforul era alb pentru mașini și a trecut trenul. Poliția a monitorizat zona, dar nu a constatat neregularități. Organele de urmărire penală au cerut Serviciului de Telecomunicaţii Speciale să comunice identitatea persoanelor care au sunat la 112 în perioada aprilie/mai 2018 pentru a sesiza funcţionarea anormală a instalaţiei de semaforizare, însă în răspuns se arată că nu au fost identificate astfel de apeluri în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 Sălaj.

Inculpata Sanda Ungur a recunoscut faptele şi a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În luna mai 2019, tânăra Sanda Ungur a fost condamnată, pentru ucidere din culpă, la trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare pe patru ani. De asemenea, tânăra a fost obliată să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, fie la primăria localităţii de domiciliu, fie la parohia cultului religios căreia îi aparţine inculpata.

În motivare, Judecătoria Jibou a stabilit că urmărirea penală este completă şi corect efectuată, cauza decesului celor patru victime fiind neatenţia inculpatei datorată oboselii. Potrivit motivării, inculpata parcursese în ziua respectivă peste 320 de kilomentri, iar “după aproximativ 13 ore de când a fost trează şi după o zi foarte agitată, fiind obosită, cu o experienţă limitată în şofat la 22 de ani, inculpata nu a mai fost/putut fi suficient de atentă încât să nu producă această tragedie”.

Instanța Judecătoriei Jibou a decis că această pedeapsă este cea adecvată, apreciind că “faţă de gravitatea urmărilor, cuantului pedepsei este evident mic”, însă “nu se poate aplica o pedeapsă mai mare inculpatei fără ca această să nu execute efectiv pedeapsa închisorii”. “Periculozitatea inculpatei, pentru care ar fi necesară încarcerarea în scopul conştientizării de către aceasta că nu are un comportament adecvat în societate, este redusă, chiar infimă. Instanţa nu consideră că inculpata s-ar reeduca în vreun fel în închisoare, fiind conştientă de gravitatea faptei sale”, a precizat judecătorul din Jibou, adăugând că tânăra nu are antecedente penale, nu a avut un comportament inadecvat anterior comiterii faptei şi că din cauza oboselii, “nu a conştientizat gravitatea faptei sale, probabil că nu a conştientizat că traversează calea ferată şi evident că nu a dorit să se întâmple accidentul”. “Într-adevăr, pedeapsa aplicată este mică în raport cu consecinţele faptei, dar, raportat la persoana inculpatei, este suficientă. Instanţa consideră că gravitatea faptei a fost conştientizată imediat după accident, iar consecinţele faptei vor fi simţite, probabil, pentru totdeauna”, a concluzionat prima instanță.

Sursa Clujust.ro.

Citeşte şi

Te-ar putea interesa si

FOTO, VIDEO EXCLUSIV: Un şofer beat a plonjat cu maşina în balastiera Sarasău. Pasagerul s-a înecat (actualizare)

Redactie

DIN CAUZA POLEIULUI / ACTUALIZARE: Mai multe mașini ajunse în șanț pe dealul Hera. Administratorul de drum, sancţionat (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

A FOST PRINS: Criminalul și victima au băut împreună la tăiat de lemne. Află care a fost lovitura fatală

Redactie

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.