Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

BAIA MARE: Doi hoți reținuți după ce au furat dintr-un garaj

Doi tineri de 20 și 21 de ani au fost reținuți și sunt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, după ce o persoană cu spirit civic a sunat la 112. Apelantul a sesizat faptul că azi-noapte, în timp ce efectua serviciul de pază pe un șantier din municipiu, două persoane necunoscute i-au oferit spre vânzare cabluri electrice prelungitoare tip rolă.

Patrula de ordine publică care a preluat sesizarea i-a găsit pe cei doi tineri pe strada Victoriei din municipiu, având asupra lor trei role de cablu tip prelungitor de 25 m lungime fiecare și un redresor de încărcare acumulatori auto.

În urma verificărilor s-a stabilit că bunurile au fost sustrase dintr-un garaj situat în curtea unui imobil, pe fondul neasigurării de către proprietar a ușii de acces în garaj. Văzând ușa întredeschisă, hoții au profitat și au acționat fără a fi văzuți de cineva.
Polițiștii i-au identificat și reținut pe cei doi, urmând a-i prezenta instanței cu propunere de arestare preventivă.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT