Important

ÎNŞELĂCIUNE ÎN BAIA SPRIE: A rămas şi fără bani, şi cu reparaţia acoperişului la casă făcută de mântuială…

Pentru a obţine bani cât mai uşor, unele persoane apelează la strategii infracţionale. În acest weekend poliţiştilor le-au fost sesizate două cazuri de înşelăciune. Metodele nu sunt noi. Spre exemplu o femeie de 60 de ani din Baia Sprie a contactat un bărbat în vederea efectuării unor reparaţii la acoperişul casei. Bărbatul s-a prezentat cu o echipă la locuinţa acesteia stabilind un preţ, însă după terminarea lucrării victimei i-a fost cerută o sumă mult mai mare. După câteva zile victima a constatat că lucrarea nu a fost bine executată, astfel că a apelat poliţia solicitând cercetarea bărbaţilor pentru infracţiunea de înşelăciune.

O altă metodă de înşelăciune este cea a cetăţeanului străin care rămâne fără benzină. Ieri, 13 octombrie, un tânăr de 21 de ani a fost oprit pe D.N.18B, la ieşire din localitatea Groşi, de un cetăţean care deţinea un autoturism cu numere specifice statului Marea Britanie şi care a declarat că este turc. Acesta l-a rugat să-i dea 300 de lei pentru a-şi alimenta rezervorul, pretinzând că a rămas fără carburant, iar în schimbul sumei de bani i-a oferit tânărului bijuterii din aur. Când a verificat dacă obiectele sunt din aur, tânărul a constatat că a fost înşelat.

În ambele cazuri poliţia efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere.

Te-ar putea interesa si

Gheorghe Șimon, deputat PSD: “Susţin necesitatea sprijinirii puternice a industriei procesatoare de materii prime”

Redactie

IPJ Maramureș: Parteneriat pentru siguranța elevilor

Vasile Dale

AGRESIUNE ÎN FAMILIE: Doi maramureşeni s-au ales cu ordine de protecţie provizorii

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.